3

Stiam doar ca va urma o noapte alba cu multe lacrimi.Probabil.Dar ceva ma facea sa cred ca vor fi niste lacrimi ale naibi de dulci.Niste lacrimi care mi-as tot dori sa cada, sa-mi inece obrajii.
Teo s-a schimbat repede in ceva lejer.Chiar si asa, era plina de bun gust.Sau poate instinctul meu de iubitoare a modei era enervat in mod placut de felul ei de-as alege orice bucatica de material care sa-i cuprinda corpul.
A cotrobait prin lucrurile mele incarcate de semnificatii, fara sa spuna multe cuvinte.Principalele ce i-au atras atentia au fost nenumaratele foi desenate si scrise, peisaje artistice, rochii si pantofi de gala ori o simpla fraza scrisa colorat.Le-a rasfoit fara pic de graba si pe chipul ei citeam ca ma intelege in mare parte, prin intermediul ilustratelor.
Rare ori imi arunca o privire itepatoare, nemultumita, cred eu, de insemnificatia trista ce o aveau respectivele pentru mine.Le-ar fi rupt, dandu-le apoi foc cu bricheta ei pe care o are inca din liceu. O chestie ciudata si foarte colorata.
Dar nu.
Stia ca acolo este sufletul meu, refularile mele si momentele cand eu incercam sa ma impac sau sa ma interoghez.
-Imi plac! Imi place al naibi de mult. Eu nu prea le am cu peisajele.As vrea sa le desenez, sa expun locul exact unde se afla sufletul meu, dar uneori imi e teama -
le tot rasfoia si analiza pe fiecare in parte, de parca ar fi incercat sa ma mai cunoasca putin.
-Nu e ceva special, sunt pur si simplu lucrurile mele - aratandu-i o barca pierduta intr-un apus tarziu - Vezi ? Asa ma simt de multe ori.
-Gata! Daca ne intristam , vom uita de sticla de vin pe care o am pregatita -mi-a sters lacrima ce astepta sa alerge pe obraj. Asa-mi plac ideile ei nebune, incat mi-a fost imposibil sa nu fiu de acord cu ea, zambind foarte larg . - Atunci sa o deschidem.
- Inainte , - a sarit din pat indreptandu-se spre una din numeroasele pungi pe care le-a adus - asta este portofoliul meu, o parte din desenele si proiectele in care eu sunt implicata.Stiu ca iti plac.
Dintotdeauna am admirat talentul ei.Deseneaza si picteaza cu foarte multa usurita.Imi este greu sa inteleg de ce nu a continuat pe arhitectura, desgin interior sau vestimentar.S-a inclinat spre drept.O prinde, e ceva potrivit caracterului ei.Dar cu talentul ce face?
In mare parte, portofoliul cuprinde modele si modele de haine, potrete, lucrurI de artizanat legate de designul interior.
Am desfacut sticla de vin pe care a adus-o din Insulele Filipine.Un vin african.Ciudat, dar destul de gustos.
Mi-a povestit, mai apoi, despre relatia ei cu un prieten de-al nostru comun.O relatie in care eu am crezut de la inceput.Viata ei inseamna rasfat si voie buna.
I-am facut un mic rezumat si eu despre cum imi petrec zilele ocupata cu o rutina plictisita .Si-am lasat mai pentru dimineata, idea pe care i-am propus-o pe mail.
- O sa-mi fac timp cel putin odata pe saptamana sa punem bazele unui micut atelier.Am promis sa ma implic cu tine si sa te sustin in orice vei face.Deci, nu ma dau inapoi.De fiecare data cand voi fi in tara, ma voi pune la curent cu absolut tot.
- Sper sa nu fie vinul de vina ca am atatea idei si planuri azi.- in ultimii trei patru ani, planurile n-au facut parte din viata mea.Am trait o lene tulburatoare .
- Observ ca vinul te face foarte zambareata.In sfarsit parca nu mai esti palida.Ai si tu obrajii rosii , femeie!
Ne amuzam destul de copios.Practic fiecare cuvant rostit avea ceva comic.
Am decis intr-un final sa aranjam paturile.Era destul de tarziu si Teo avea sa plece ziua urmatoare intr-o alta vacanta cu cel care o face fericita.
-Stingi tu televizorul? - mi-a aruncat telecomanda.Cum sa-i spun ca nu l-am folosit de doua ori de cand l-am cumparat si ca prefer sa-l opreasca ea? - Sau nu l-ai folosit foarte, si nu esti obisnuita ? - Am dat din cap insistenta, in mod afirmativ.

¨...Nu numai in interiorul acestei lumi - n.r: lumea modei - se gasesc o multimE de astfel de cazuri. Anorexia devine dintr-un subiect tabu, o realitate pe care o traiesc mii de tinere, modele si persoane din lumea intreaga.Romania nu face exceptie..¨
- Uita-te! E de neconceput cum persoanele se autodistrug.Refuza mancare, refuza viata.Se resping si se incatuseaza singure intr-o suferita cumplita.Culmea, pozeaza intr-o fericire falsa.
-Stinge! Stinge!! - m-am repezit.
Chiar nu-i inteleg de ce incearca sa le judece pe cele pe care le numesc sarcastic ¨anorexice¨. Au stat vreodata in pielea lor, au simtit o secunda ce simt ele ?Stie vreunul dintre ei, oare, adevaratul motiv ce le face sa disprtuiasca pana si cea mai mica frimitura de paine ?
-Deja este o problema sociala! Citeam ieri intr-o revista cum marea majoritate a modelelor, in special romance, sufera de aceasta boala.- A adaugat nedezlipindu-si ochii de pe ecran.
Am tras patura peste mine.Imi place sa ma pierd toata intr-o alta lume, atunci cand ma decid sa intru in lumea lui Peter Pan, in lumea visurilor.Nu mai vroiam sa aud ce spun ce-i de pe sticla.Imi era greu sa ma abtin comentariilor.Nu vroiam sa stric o zi placuta, datorita unui subiect in care nu coincideam deloc.
¨Vina cea mai mare o au designeri.Ei cer marimea zero, cer tali exagerate. Si modelul sa-si poata castiga banul, recurge la astfel de metode sa slabeasca sau sa-si pastreze kilogramele.Minusul de kilograme.Modelele, la randul lor sunt expuse in vazul tuturor.Aceasta boala este promovata, chiar.Si tinerele din ziua de azi, sunt dispuse oricarui sacrificiu sa semene cu ele.¨
Mi se parea asa de cunoscut, cel ce vorbea cu atata nonsalanta despre anorexie.Aveam sentimentul ca cineva, intr-un anumit moment din viata mea mi l-a prezentat.Simteam ca-mi este cunoscut. Am ridicat putin din patura si-am aruncat o privire spre televizor.Un tip total necunoscut, brunet si cu niste trasaturi bine definite.Purta o uniforma de politist.
Era ceva neinteresant pentru mine, in timp ce Teo parea mai mult decat implicata in discutia pe care necunoscutul o avea cu reportera. Am tras patura din nou.M-am gandit de ce imi este atat de cunoscuta vocea, daca el necunoscut.Mi-am amintit in treacat visul in care eu eram pe plaja - ¨-Uita-te sunt
aici!Nu ma vezi, dar ma simti!Si intoarce-te,ca-mi place sa te vad langa el.¨ .
Nu. Sigur e de la vin.

2

Stau si ma gandesc in multe din diminetile mele nelinistite, daca eu as putea schimba intr-un fel cursul vietii mele.Nu-i greu, si cand ma gandesc la timpul pe care l-am pierdut inchinzandu-ma in mine, imi dau seama ca am uitat sa ma fac fericita.Nici nu vreau pe cineva anume sa fiu fericita. Ma vreau pe mine.Dar am uitat sa mai fac pace cu sufletul meu, sa ma ascult si sa ma redescopar.
Am o multime de tuburi de picura neincepute si imi doresc sa aflul mai mult despre mine, despre cea ce sunt de cateva saptamani.Si pictez. M-am asezat in coltul unde visele prind forma cu ajutorul unei singure pensule.Am trait asa in ultimii 2 ani.Si rar s-a intamplat sa-mi calce cineva pragul.
Chiar daca refuz constant sa recunosc, ma simt singura. Cafeaua nu mai reuseste ca alta data sa-mi fie prietena.Tu, tu stiu ca esti aici.
Ciocane cineva la usa! Zgomotul este din ce in ce mai puternic. Imi dau sortul murdar de atatea si atatea culori ce s-au impregnat fara scapare, si fug spre usa.Un sentiment de bucurie ma cuprinde instantaneu.Nu stiu cine e.Dar mi se pare aiurea sa primesc o vizita neanuntata, mai ales cand majoritatea prietenelor mele stiu ca nu am nimic nou sa le spun sau sa le ofer. Probabil una din ele a suferit o dezamagire sau se simte putin demoralizata si vine sa-mi ceara un sfat.Cum am sa-i spun ca experienta de viata ma ocoleste ?
Cand traiam in casa parintilor - normal, cand erau impreuna - si pana acum doi ani, obisnuiam sa fim umarul pe care sa-si poata sprijini obrazul trist fiecare dintre micutele mele inimi feminine. Nu aveam eu experianta necesara unui sfat corect, dar eram zglobie si tot timpul reuseam sa le schimb stare.Raspunsul lor era acelas.Unul sec si rece: Nu iubesti !
Imi pun intrebarea daca pe atunci iubeam sau stiam ce inseamna iubire?!Stiu doar ca existai tu si ca imi fugea timpul ore si ore-n sir, imaginandu-ma cu o persoana ca tine. Ore-n sir. Ani si ani. Si acum, datorita acelor ganduri si unor trairi magnifice pot sa spun ca iubesc.Poate nu asa cum iubeaua ele, iubesc si candva voi avea puterea necesara sa-mi demostrez mie si tie , chestia asta.
Stau in spatele usii.Eu nu am vizor, odata ce vizitele nu sunt dese.Deci o vizita rara, suspansul mai mare.Ma gandesc pe cine as vrea sa vad si cine ar putea fi dincolo de usa.
Ciocane din nou. Nu vreau sa fie nimeni si in acelas timp imi doresc sa fie toata lumea.Trag aer in piept, ma apropi de usa, rasucesc cheia si :
- Fataaa! Ti-am spus ca ai nevoie de o imbratisare puternica ! Si m-a imbratisat fara sa apuc sa mai respir.
-Te...Mi-a facut semn sa tac.Puteam citi pe chipul ei cat este de fericita.Fericita sa ma vada sau fericita pur si simplu pentru felul cum si-a organizat viata.
-Am vazut in cuvintele tale o schimbare, o schimbare pe care am asteptat-o de cand ne-am luat ramas bun in fata liceului! incerca sa vorbeasca printre lacrimi, dandu-mi dupa ureche parul blond cu mana ei micute, rafinata si ingrijita.
Am observat unghiile rosii si lungi, egale fara nici cel mai mic defect. Imbracata intr-o rochita alba cu umerii largi si incretiti, nici prea larga , nici foarte stransa. Vestuta neagra de deasupra era piesa de rezistenta a vestimentatiei.Am observat si multimea de accesorii dandu-i un look elegant.S-a inaltat.Sau nu.Nu ma depasea nici acum la inaltime, doar tocurile subtiri si lungi o faceau sa para mai inalta.
-Ma tii in usa ? tragand multimea de pungi .
Am luat-o de mana si am condusa spre camera mea.Lacrimile isi incepusera un vals lent, dar nu le-am sters.In sfarsit aveam lacrimi de bucurie.
-Vreau sa-mi povestesti cu lux de amanunte cum a fost calatoria in Africa. O tineam strans de mana, privind-o cu atentie.Nu aveam de gand sa o las sa plece.
-De data asta chiar am de gand sa fiu singura care va povesti.Am sa iti povestesc ce inseamna sa traiesti sinu voi sta nici zece minute sa te ascult, pentru ca nu vreau sa ne intristam. Am observat cum si-a ridicat ochelarii negri cu un rosu inchis pe alocuri, de la ochii.Nu stiam ce o face sa para atat de chic.Erau ochelarii ei de vedere, depsre care nu-mi povestiste niciodata nimic.
-Am de gand sa te ascult.Stii ca eu nu am nimic nou de povestit, iar de acum inainte vreau sa lasam trecutul acolo unde-i este locul.Si...
-Nu, nimic nu lasam in urma, m-a intrerupt ridicand vocea.Mai ales amintirile tale ce au facut din tine o persoana cu un suflet atat de frumos.Amintirile si sentimentele ce te-au facut prietena mea.
-Tu ti-ai castigat ... dar m-a intrerupt din nou.
-Am de gand sa te ajut sa iti faci bagajul vietii si sa dam prioritate planurilor si ideilor tale, despre care mi-ai vorbit in mail. A aruncat o privire pe peretii mei colorati si-a observat unul din tablourile pe care mi l-a daruit in liceu.
Am vazut cum si ochii ei s-au umplut de lacrimi, nu am vrut sa o intreb de ce si nici ea nu a specificat acest lucru.Dar m-a imbratisat puternic si m-a pupat parinteste pe frunte.

Prima parte

Uneori se pierd valurile, printre bucatile de nisip calai.Alteori, se sparg
puternic de stancile reci si inghetate.Iarna, marea cheama visarea. E frumos cum
soarele iese din cutie si ii zambeste de sus, desi nu ii poate trimite caldura.
Decat sufletasca.
Era goala plaja, cui sa ii pese?Putini mai aud vocea
ei, si multi cu siguranta uita, uita sa si-o aminteasca.Uita sa o asculte
gangurand.
Printre sunetele amagitoare ale valurilor, se auzeau acordurile unei
chitari vechi si prafuite ce au cantat odata sonate vechi de vara.Acordurile
chitarii, linistitoare, luau nastere la fiecare atingere a mainii mele subtiri si
firave.
Vantul adia puternic, marea nedeslusindu-se de cer,dar placerea mea
de a-i canta, au invins frigul si pustietatea
inconjuratoare.Sunt pur si simplu indragostita de fiinta marii.Singurul loc unde
simt ca pot intalni ceva ce am pierdut nu foarte de mult, ceva ce nu mi-a
apartinut cu adevarat niciodata.Ador sa imbratiseze cu o privire luna, asa
speranta parca este realitate.Imi place sa ii povesteasc trairile mele si sa imi
arunc sentimentele in larg.Sunt constienta ca doar gandul ei va ajunge sus,
aproape de soare si ca el va veni cu gandul mari:
-Vino!Vino cu gandul marii
si fericeste tot! am spus intr-un tarziu.
Era prima data cand totul parea atat de real, cand visele
parca s-au strans intr-o realitate.O prima zi de iarna pe plaja.Absurd, dar
pentru mine totul era magic.Cadrul perfect pe care l-as fi pictat in nuante
pastelate propice sufletului meu.
Mi se zarea din departare umbra trupului
mititel, infasurat intr-o manta groasa si parul lung, blond ce fura din
sclipirea soarelui aplecat peste bratele marii.
-Am multe de dat, nu stiu
unde esti acum, dar am sa astept pana cand ai sa apari! Si am cantat incercand sa
linistesc abisul albastru.Sa-mi ajunga sufletul si gandul pana acolo unde universul isi
poate face o poteca de fericire.Pana sus, cat mai aproape de tarile calde.
-Uita-te sunt
aici!Nu ma vezi, dar ma simti!Si intoarce-te,ca-mi place sa te vad langa el.

Am auzit o voce, stiam sigur ca este a lui.Stiam ca acolo puteam sa-l intalnesc, pe o goliciune de plaja.
-Stai!Nu pleca! Nu si de data asta.Sa ma vezi langa el?Ramai aici, doar in
vis te aud si te vad, astazi vreau sa ramai .Te-a adus gandul marii, ramai si
fericeste tot.Atat am mai avut puterea sa spun.

Lacrimile se napusteau, in sfarsit simteam cum ce-i
mai rau se termina.Am simtit ca ceea ce-mi doresc cu adevarat nu este chiar imposibil.
-Nu. Eu astept zambete de la tine si bucurii.El,
intoarce-te, o sa fericeasca.
Nu m-am intors, eram doar confuza.Am
continuat sa cant.Totul parea un basm, un basm al meu, diferit, unde eu,marea si
cerul ne completam.
-Daca as putea sa iti cant in fiecare noapte sau sa iti
pictez nelinistea, m-as simti atat de aproape de tine.
Un val a lovit puternic
stancile reci de pe marginea plajei, in semn de raspuns.
-Da!Nelinistea ta
ce-mi emana atata caldura!si am zambit catre orizont.Cred ca esti multumit azi nu
?suflandu-mi usor in mainele inghetate repetand cantecul ce atat de mult imi
placea.
O voce ciudata, amestecata parca si cu vocea ce imi
doream sa o mai auda a reusit sa imi atraga atentia.O voce ca un deja-vu, pe care
sufletul meu parca o cunostea.

-El vine cu gandul meu
si cu el ai sa fericesti tot.

Inca nu stiu de ce m-am decis sa-mi cumpar acest carnetel.Nici nu stiu daca am sa scriu.Probabil se va pierde asa cum am pierdut atate alte carnetele pe care le numeam: Jurnal.
Il am de ceva timp cumparat.Am tot evitat sa scriu, dar de astazi am de gand sa incep prin a mi memora intr-un fel sau altul visele.Cel putin asta sa fie un inceput sa ma mai detasez de rutina.
M-am trezit mai devreme ca niciodata.Ceasul de pe peretele alb cu multele obiecte verzi m-a ajutat sa-mi dau seama cat sunt de matinala. Sase. Si putin peste douazeci de minute.Inca sunt in pat si am plapuma trasa peste mine.Nu am vrut sa uit visul asa ca m am ascuns ceva minute bune de lumina sa nu-mi treaca visul.
Nu stiu ce sunt visele.Multi spun ca sunt ganduri de peste zi.Cei ce cred insa in magia universului, mi-au spus ca visele sunt niste mesaje, adesea niste coduri pe care noi ca si receptori trebuie sa le deslusim in viata de zi cu zi.
Tu. Azi ai fost tu in visul meu.Nu te-am vazut, dar te-am ascultat. Nu stiu unde erai ascuns pe acea plaja imensa pe care sufletul meu a vizitat-o, in schimb stiu ca erai acolo undeva. Nu pot sa scriu exact ce simt, nu gasesc cuvintele potrivite si nici nu stiu daca pentru asa senzatie exista asemenea cuvinte.Senzatia speciala pe care visele cu tine mi-o aduc. Curand sper sa iti pot inapoia un strop de fericire, in semn de raspuns la toate sentimentele pe care tu mi le daruiesti si pe mi le vei mai darui, chiar daca timpul te-a furat de printre noi. Dintre noi cei de aici, cei de acolo de unde esti tu sunt privilegiati prin simplu fapt ca sunt niste ingeri. Tu, oricum ai fost privilegiat si aici.Ai fost un inger printre oameni.
Mi-am pus de cafea. Totul e dezordonat prin jurul meu.Apartamentul este micut.O camera unde obisnuiesc sa dorm putinele orele pe care mi le permit, cu o fereastra ce da spre aglomeratia din jurul universului meu, una din strazile importante ale orasului in care locuiesc. Pereti sunt pictati ciudat, destul de ciudat pentru un dormitor.Nu am avut la momentul potrivit o tema dupa care sa ma ghidez.I-am dat sufletului o pensula, multe culori si mi-am povestit eu mie ce simteam; tablourile nu sunt niste tablouri intamplatoare, si ele iti pot spune cateva ceva despre mine. In anumite momente din viata mea, m-am dezgolit prin alte discutii cu mine si asa au luat nastere. Cum am mai spus, apartamentul meu este foarte aglomerat.Dormitorul nu face nicio exceptie.Peste tot pe jos creioane, pensule, culori si multe harti.Am si o biblioteca mica, colectia mea de carti¨de recitit si recitit si recitit¨.In salon dai de multe materiale. Prietena mea imi spune mai tot timpul ca este cazul sa-mi dea o mana de ajutor la strans.Dar tocmai aglomeratia si dezordinea din jurul meu imi alunga putin din siguratatea ce se plimba prin interiorul firii mele.
Obisnuiesc sa imi beau cafeaua dimineata, cand verific mail-ul.In restul timpului nu fac nimic special.Pictez, desenez sau cant la chitara. Nu am voce si nici nu cred ca e placut sa ma auzi cantand, dar pe mine ma linisteste. Viata mea se poate defini prin cuvintul ¨rutina¨. Uneori chiar ma intreb cand o sa am curajul sa dedic mai mult timp unor idei si unor promisiuni facute.

Am spus ca nu stiu cat am sa scriu in acest carnetel, am recitit ce am scris acum doua saptamani.M-a cuprins aceeasi senzatie pe care am avut-o in dimineata aceea, dupa acel vis. Nu am mai visat nimic nou, doar m-am decis sa aranjez putin prin camera si am dat de carnetel. Beau o ciocolata calda, si apoi sper sa ma pierd prin vise.E tarziu la mine in univers si micutul meu Big Ben de pe perete arata undeva pe la doua.Deci scriu in puterea noptii.
Nu am facut nimic important tot timpul asta.Doar ca a inceput sa ma bantuie o idee.Nu ideea in sine, ci cum ar fi daca idee s-ar transforma in ceva concret.Ce ar fi daca as incepe sa ma dedic acelei clipe de fericire pe care sper sa ti-o pot oferi, tie si implicit mie.
Trimit mail-uri, am cateva prietene carora ideea mea le-ar surade. Si nu ma multumesc doar ca imi vor spune: Sigur se poate! Am nevoie de ele sa fim o echipa.
Timpul nu este prieten nimanui, mie de ce mi-ar fi prieten?Sa nu crezi, timpule, ca am de gand sa ma lupt cu tine.Iti spun ca nu am nicio graba.Mai mult timp, un rezultat mai bun.
Tastez in graba.Sunt total debusolata.Stiu ce vreau sa fac, dar in momentul asta cuvintele nu-mi sunt nici ele prietenoase. Imi doresc sa fiu clara si concisa, asa vor intelege exact ce asteptari am de ele.
Inca nu am niciun raspuns din partea lor. Uit de cele mai multe ori ca prietenele mele au o viata mai agitata ca a mea.Numesc viata lor agitata nu pentru ca asa este, ci in comparatie cu lenta mea traire poti spune ca e agitata.
Am mania sa ma iluzionez foarte repede, iar subconstientul ma ajuta de minune. Indiferent de ce idee am, rezultatul apare imediat, dar cum este firesc, nu si material.
Imi e dor de parintii mei, poate am sa ii vizitez.Asa imi spun de fiecare data cand vreau sa ma mai indepartez de acest apartaement, dar niciodata nu iau initiativa.M-am inchis in mine, de dor, de singuratate. Nu stiu de ce, nici daca am vreo satisfactie.Cert este ca acum vreau sa schimb ceva, dar se pare ca universul nu isi doreste acelas lucru.
Am primit un email, dau fuga repede sa-l citesc . Teodora.

Astept de ceva timp propunerea asta din partea ta.Esti bine?Ai mai schimbat ritmul ?Mai dai pe acasa sau numai prin cluburi stai? Sunt ironica, normal.Acum ma gasesti in Insulele Filipine, undeva prin Africa de sud-est, in Boracay mai exact.Cu el. Si imi place foarte mult. Ma distrez, perioada neagra din viata mea s-a diluat complet.Sper sa aud asta si de la tine cat de curand.

In schimb, ma bucur sa vad ca visul nostru din liceu nu ti-a dat pace.Si ca din vis s-a transformat intr-o idee, un plan de viitor.Conteaza pe ajutorul meu. Blondou ?Te strang tare de tot in brate, stiu ca tu de asta ai cea mai mare nevoie.

Teo.Teo, cea mai Teo.

Nici nu ma gandeam sa fie altfel.Teo deseneaza, picteaza si canta, la fel ca mine.Ne-am cunoscut in urma cu 5 ani si am legat o prietenie frumoasa.Tipica prietena din liceu.Desi m-am indepartat si m-am retras in universul meu, am prietenele tot timpul cu mine.Iar pasiunea ei cea mai mare este chiar si pasiunea mea.Este asa cum imi doresc eu sa fie.Teo .Bruneta, nici inalta nici scunda.Si grasa, grasa la suflet.Enorm de grasa. Locuieste la un cartier de mine.Si obisnuim sa iesim la cafele atunci cand se afla prin tara.O admir pentru ca viata ei este cel mai mare cadou pe care ea si-l face in fiecare secunda.Este puternica si curajoasa, iar eu de asta am nevoie.