6,

Chipurile fetelor au prins intr-o secunda culoare, desi eu schitam un zambet foarte stramt. La dracu, nici nu m-am apucat
.Revenirea lor in viata mea mi-a adus multa bucurie.Zilele par mult mai scurte, de cand iesirile m-au lasat sa ma redescopar bucatica cu bucatica.
Am televizorul pornit pe programul de stiri, dat foarte tare sa-l pot auzi din dus.Inteleg acum si placerea bunicilor de a nu pierde nici macar o zi, observatorul de la ora sapte seara.
Stiu cine este presedintele tarii: Crin Antonesc, in sfarsit au reusit sa-l dea jos de la presedentie pe bine cunoscut presedinte ce candva a fost un marinar vestit. Am aflat si cum Udrea, ministrul turismult, a furat o mare parte din banii alocati pentru centrele turstice importante din tara noastra, totusi daca se poate fura de ce sa stam cu mainile in buzunar ?Sunt ironica, dar asta ma face sa-mi doresc sa fac ceva cu aceasta viata pe care o conduc.
Ceea ce ma nelinisteste si ma faca sa ma gandesc din nou la calorii si subiectul poate ce-l mai interesant din viata mea, si anume ca-n fiecare zi apar noutati despre trend-ul, anorexia.Foarte multe emisiuni au acest subiect.Si tot mai multe modele ce apar pe la diferite evenimente de moda, sufera de aceasta boala.Boala, asa cum numesc ei infometarea.Sa iti lipseasca apetitul, sa nu ai pofta de mancare sau sa iti placa un corp mai subtire, nu inseamna sa fi bolnav, sa suferi de o boala.

Am adormit cu televizorul aprins si-am visat cu o bucatica de cer.Pentru cateva ore din noapte te-am simtit aici, ca inainte.Am iesit la aceesi tereasa unde obisnuiam sa iesim, am cantat ca doua nebune, cum obisnuiam tot timpul sa o facem si ne-am pierdut picioarele prin finetea unor valuri ce ne salutau cu caldura.Mi-ai amintit si mi-ai cerut in nenumarate randuri sa continui visul pe care amandoua inr-o pierduta copilarie l-am creionat pe-o mapa absurda a unui cantec de legan ce si-a pierdut notele in momentul cand tu ai inceput sa zbori mult prea sus.Si prin visul asta am inteles ca nu numai planurile si ideile-mi propri conteaza pentru sufletul meu, ci si zambetul acela larg pe care in vis il purtai si mi-l aratai cu atata tandrete.
Miroase a ceai de tei si gem de gutui.Ma indrept spre bucatarie, cu pasii grabiti si simt cum mirosul este din ce in ce mai puternic.De cum am deschis usa, am vazut parul negru si ondulat al mamei mele, ce ungea o felie proaspat prajita cu margarina .E o bucurie sa vezi cu cat draga, orice mama ii pregateste puiul ei hrana necesara. Cu cata tndrete unge paine si cu cata iubire mesteca in ceai-ul fierbinte.
M-a simtit ca sunt acolo asa ca mi-a facut semn sa ma indrept spre salon in timp ce ea-mi va pregati tot micul dejun.
In salon masa nu mai era aproape de fereastra cum o stiam eu.In locul ei se afla acum o masina de cusut noua, un panou intreg de ata, de diferite culori si multe suluri de materiale pe care nu le aveam achizitionate.
Am atins-o usor incercand sa-mi abtin lacrimile.Dar ele nu m-au ascultat si-au incepat sa danseze pe obrajul meu subtiat. In sfarsit voi lasa cusut la mana de-o parte si voi sigura ca vantul nu ma va laas niciodata dezbracata.
-M-am intalnit cu Mos Nicolae pe drum. Mi-a spus ca sigur vrei o masina de cusut.Mi-a spus si ca prietenele tale asteapta ceva de la tine. -in timp ce-mi aseza cele preparate, apoi mi-a dat un sarut pe frunte. Ma privea foarte atent.Am observat cum i s-a schimbat privirea cand imi mangaia obrajul.
Mi-a cerut sa fiu sincera si sa-i spun de ce am slabit asa de ultima data cand ne-am vazut. I-am raspuns cu o oarece frica in glas ca am avut o problema de sanatate si nu am putut manca foarte mult in ultimul timp.Mi-a raspuns pe un ton trist ca nu mai am aceeasi tristete pe chip, dar ca sunt foarte palida si fara pic de culoare in obraji.
-Nu ne-am mai vazut de timp, de asta crezi ca ma vezi asa schimbata.
Mi-a luat mainile in palmele ei, uitandu-se atenta.Simtam cum le strangea din ce in ce mai tare si cum sufletul i se framanta bucati din cauza neputintei de a ma proteja cat mai mult.Tot timpul am stiu ca ma considera anorexica, bolnava de unde si toata amaraciunea ei cand negrul ochilor ei ating verdele alor mei.Ulterior mi-a spus ca palmele-mi sunt foarte decolorate, si ca au un aspect mult prea bolnavicios.Am tot incercat sa schimb subiectul, sa o intreb ce s-a mai intamplat prin orasul unde m-am nascut.Am intrebat-o de niste cunoastinte cu care ea a legat prietenii frumoase.Am intrebat-o chiar si de bunici, dar ea continua sa ma priveasca intrebandu-ma repetitiv daca sunt bolnava si daca nu as vrea sa avem o discutia pe aceasta tema.
-Nu! - Am inceput sa tip- N-am nimic. Nu ma vezi, esti chioara ? Sunt bine, sunt chiar foarte bine.Si foarte sanatoasa!! Auzi ? Sanatoasa. Repet, mananc sunt bine si sunt sanatoasa.Ar trebui sa-mi spui ca sunt ca cele de pe posturile tv, ca sunt subnutrita, bolnava, ca ar trebui sa fiu mai grasa. Bun, daca de asta ai venit, nu-i problema. Stii drumul spre casa. Si ar fi trebuit sa te preocupi inainte, nu acum. - Dintr-o data ochii i s-au umplut de lacrimi.Stiam ca-i din cauza mea, dar toata urata pe care am strans-o de ceva ani in urma referitor la ea, uneori ma face sa uit ca stau de vorba cu cea mai importanta fiinta pentru mine.Cea ce mi-a dat viata si si-ar da si ultima suflare pentru ca eu sa fiu sanatoasa si fericita.
Relatia dintre noi este mai tot timpul tensionata, ne-am indepartat foarte mult si am uitat ce inseamna sa fii fiica.Cred ca sentimentul este oarecum reciproc, pentru ca distanta dintre noi a depasit limitele fizicului ci a intervenit chiar si intre sufltele noastre. Nu stiu cand am sa reinvat sa ii fiu fiica si am sa mi-o recastig ca mama, dar stiu ca aceasta distanta uneori ma face sa ma simt vinovata si imi intareste rautatea.
- Ok, esti bine -indreptandu-si privirea spre masina de cusut.
I-am multumit fara sa o privesc in ochii, intr-un fel sau altul asteptam momentul sa plece.Inca nu ii indeleg intentiile in ceea ce priveste greutatea mea corporala, dar candva cu siguranta o voi intelege si poate am sa ii dau si dreptate.
- Sper sa iti fie de folos.
Am mancat cu foarte mult drag ceea ce mi-a preparat.Cum a plecat am fugit la baie.Ma simteam prost si vinovata .Asta simt de fiecare data cand gust sau mananc ceva indiferent cat de mult sau de putin a fost.Este ca si cum as rupe pactul cu mine, m-as lasa invinsa.Totusi in viata de zi cu zi este singura lupta pe care eu o castig zilnic detasat.Lupta cu mancarea, cu foame, cu o necesitate ce pana mai ieri pentru mine era fiziologica.
Am incercat sa vomit tot.Mi-am luat o sticla cu apa, din care am baut cate putin, varsand apoi sa fiu sigur ca absolut nimic nu va ramane inautru. Uneori am durere groaznice de gat si usturimi, sau pur si simplu simt cum energia ma abandoneaza, si raman acolo intinsa putin pana imi revin. Ma ridic si incerc din nou sa vomit, apoi beau o cantitate consistenta de apa.
Nimeni nu stie ca asta-i trucul meu atunci cand sunt obligata sa mananc mai mult de cinci sute de kalorii pe zi.Ma inchid trei ore inchisa in baie.Si daca simt cumva ca am depasit cele cinci sute de calori si dintr-un anumit motiv nu pot varsa ma pedepsesc sa stiu sigur ca urmatoare data nu se va mai intampla.
Si parca as vrea uneori sa nu ma mai cuprinda starea de vinovatie dupa ce am mancat, nici gandurile ca sunt o pierzatoare in tot ceea ce ma priveste. Dar pur si simplu a devenit starea asta parte din firea mea, incat nici sa-mi doresc nu pot da inapoi.
M-am urcat pe cantar, notand in caietel. Patruzeci si una de kilograme. La fel ca ieri. Am avut chiar si treizeci si sapte, deci orice este posibil.
Am cautat un sul de hartie pe care obisnuiesc sa fac tiparele.Intre timp am gasit si hartia pe care aveam notate preferintele prietenelor mele.
Am tipar cele cinci rochii si m-am pus pe treaba. Masina de cusut, incepand din seara asta imi va fi confidenta la cafea.
Le-am insailat pe fiecare in parte, dupa care le-as tras la masina.
Sunt extrem de incantata de masina,desi nu si surfileaza, are un program ce coase zig-zag, asa ca m-am descurcat cu acela.
N-am observat cand a coborat soarele lasand lumanarile cerului sa-si faca aparitia, nici macar cand dimineata mi-a batut in fereastra.
Am dormit pe scaun,cu capul pe umarul uneia dintre rochii.

Femeile puternice merg tot timpul inainte! Si tu esti una dintre ele.

Stai, am spus.Ai venit, ai venit din nou.Tu esti cel mai important cadou de la Mos Nicolae.De acum , voi crea cat mai mult si asa cu siguranta vei fi multumita si ma vei mai vizita in vis.

Am pus in graba fiecare rochie pe un umeras si le-am agatat pe peretele cu usa, din salon.Stiam ca urmau fetele sa apara. M-am aranjat si eu si-am deschis din nou televizorul.
N-am apucat sa vad foarte mult pentru ca soneria interfonul m-a atentionat ca una din fete a ajuns.

-Le iau eu pe toate. Peste douazeci de minute trec si te iau si pe tine.- Fara sa ma salute sau macar sa imi spuna daca-i place cum m-am pregatit, Ruxandra a luat rochiile si plecat in graba.

Cand s-a intors dupa mine mi-a spus ca-i este mica si de aceea a optat pentru altceva in seara asta.Fetele nu erau cu ea, asa ca mi s-a dat de inteles ca vom merge inainte intr-o cafenea unde , am presupun eu, vom avea o discutie referitoare la vechea mea stare si modul pe care ea mi-l sugereaza sa ma pot schiimba cu adevarat.

Am ajuns si la cafenea. Infatisarea ei din afara te ducea cu gandul la un basm cu zane si am preferat sa nu-mi imaginez interiorul, ci sa inaintam cat mai repede.
Intunericul acapara intreaga incapere.Lipseau mesele, iar scaunele erau asezate ca intr-o sala de curs, unul langa altul. Pe o parte erau doua randuri a cate opt scaune, pe cealalta parte alte doua.

-Ruxandra ?