3

Stiam doar ca va urma o noapte alba cu multe lacrimi.Probabil.Dar ceva ma facea sa cred ca vor fi niste lacrimi ale naibi de dulci.Niste lacrimi care mi-as tot dori sa cada, sa-mi inece obrajii.
Teo s-a schimbat repede in ceva lejer.Chiar si asa, era plina de bun gust.Sau poate instinctul meu de iubitoare a modei era enervat in mod placut de felul ei de-as alege orice bucatica de material care sa-i cuprinda corpul.
A cotrobait prin lucrurile mele incarcate de semnificatii, fara sa spuna multe cuvinte.Principalele ce i-au atras atentia au fost nenumaratele foi desenate si scrise, peisaje artistice, rochii si pantofi de gala ori o simpla fraza scrisa colorat.Le-a rasfoit fara pic de graba si pe chipul ei citeam ca ma intelege in mare parte, prin intermediul ilustratelor.
Rare ori imi arunca o privire itepatoare, nemultumita, cred eu, de insemnificatia trista ce o aveau respectivele pentru mine.Le-ar fi rupt, dandu-le apoi foc cu bricheta ei pe care o are inca din liceu. O chestie ciudata si foarte colorata.
Dar nu.
Stia ca acolo este sufletul meu, refularile mele si momentele cand eu incercam sa ma impac sau sa ma interoghez.
-Imi plac! Imi place al naibi de mult. Eu nu prea le am cu peisajele.As vrea sa le desenez, sa expun locul exact unde se afla sufletul meu, dar uneori imi e teama -
le tot rasfoia si analiza pe fiecare in parte, de parca ar fi incercat sa ma mai cunoasca putin.
-Nu e ceva special, sunt pur si simplu lucrurile mele - aratandu-i o barca pierduta intr-un apus tarziu - Vezi ? Asa ma simt de multe ori.
-Gata! Daca ne intristam , vom uita de sticla de vin pe care o am pregatita -mi-a sters lacrima ce astepta sa alerge pe obraj. Asa-mi plac ideile ei nebune, incat mi-a fost imposibil sa nu fiu de acord cu ea, zambind foarte larg . - Atunci sa o deschidem.
- Inainte , - a sarit din pat indreptandu-se spre una din numeroasele pungi pe care le-a adus - asta este portofoliul meu, o parte din desenele si proiectele in care eu sunt implicata.Stiu ca iti plac.
Dintotdeauna am admirat talentul ei.Deseneaza si picteaza cu foarte multa usurita.Imi este greu sa inteleg de ce nu a continuat pe arhitectura, desgin interior sau vestimentar.S-a inclinat spre drept.O prinde, e ceva potrivit caracterului ei.Dar cu talentul ce face?
In mare parte, portofoliul cuprinde modele si modele de haine, potrete, lucrurI de artizanat legate de designul interior.
Am desfacut sticla de vin pe care a adus-o din Insulele Filipine.Un vin african.Ciudat, dar destul de gustos.
Mi-a povestit, mai apoi, despre relatia ei cu un prieten de-al nostru comun.O relatie in care eu am crezut de la inceput.Viata ei inseamna rasfat si voie buna.
I-am facut un mic rezumat si eu despre cum imi petrec zilele ocupata cu o rutina plictisita .Si-am lasat mai pentru dimineata, idea pe care i-am propus-o pe mail.
- O sa-mi fac timp cel putin odata pe saptamana sa punem bazele unui micut atelier.Am promis sa ma implic cu tine si sa te sustin in orice vei face.Deci, nu ma dau inapoi.De fiecare data cand voi fi in tara, ma voi pune la curent cu absolut tot.
- Sper sa nu fie vinul de vina ca am atatea idei si planuri azi.- in ultimii trei patru ani, planurile n-au facut parte din viata mea.Am trait o lene tulburatoare .
- Observ ca vinul te face foarte zambareata.In sfarsit parca nu mai esti palida.Ai si tu obrajii rosii , femeie!
Ne amuzam destul de copios.Practic fiecare cuvant rostit avea ceva comic.
Am decis intr-un final sa aranjam paturile.Era destul de tarziu si Teo avea sa plece ziua urmatoare intr-o alta vacanta cu cel care o face fericita.
-Stingi tu televizorul? - mi-a aruncat telecomanda.Cum sa-i spun ca nu l-am folosit de doua ori de cand l-am cumparat si ca prefer sa-l opreasca ea? - Sau nu l-ai folosit foarte, si nu esti obisnuita ? - Am dat din cap insistenta, in mod afirmativ.

¨...Nu numai in interiorul acestei lumi - n.r: lumea modei - se gasesc o multimE de astfel de cazuri. Anorexia devine dintr-un subiect tabu, o realitate pe care o traiesc mii de tinere, modele si persoane din lumea intreaga.Romania nu face exceptie..¨
- Uita-te! E de neconceput cum persoanele se autodistrug.Refuza mancare, refuza viata.Se resping si se incatuseaza singure intr-o suferita cumplita.Culmea, pozeaza intr-o fericire falsa.
-Stinge! Stinge!! - m-am repezit.
Chiar nu-i inteleg de ce incearca sa le judece pe cele pe care le numesc sarcastic ¨anorexice¨. Au stat vreodata in pielea lor, au simtit o secunda ce simt ele ?Stie vreunul dintre ei, oare, adevaratul motiv ce le face sa disprtuiasca pana si cea mai mica frimitura de paine ?
-Deja este o problema sociala! Citeam ieri intr-o revista cum marea majoritate a modelelor, in special romance, sufera de aceasta boala.- A adaugat nedezlipindu-si ochii de pe ecran.
Am tras patura peste mine.Imi place sa ma pierd toata intr-o alta lume, atunci cand ma decid sa intru in lumea lui Peter Pan, in lumea visurilor.Nu mai vroiam sa aud ce spun ce-i de pe sticla.Imi era greu sa ma abtin comentariilor.Nu vroiam sa stric o zi placuta, datorita unui subiect in care nu coincideam deloc.
¨Vina cea mai mare o au designeri.Ei cer marimea zero, cer tali exagerate. Si modelul sa-si poata castiga banul, recurge la astfel de metode sa slabeasca sau sa-si pastreze kilogramele.Minusul de kilograme.Modelele, la randul lor sunt expuse in vazul tuturor.Aceasta boala este promovata, chiar.Si tinerele din ziua de azi, sunt dispuse oricarui sacrificiu sa semene cu ele.¨
Mi se parea asa de cunoscut, cel ce vorbea cu atata nonsalanta despre anorexie.Aveam sentimentul ca cineva, intr-un anumit moment din viata mea mi l-a prezentat.Simteam ca-mi este cunoscut. Am ridicat putin din patura si-am aruncat o privire spre televizor.Un tip total necunoscut, brunet si cu niste trasaturi bine definite.Purta o uniforma de politist.
Era ceva neinteresant pentru mine, in timp ce Teo parea mai mult decat implicata in discutia pe care necunoscutul o avea cu reportera. Am tras patura din nou.M-am gandit de ce imi este atat de cunoscuta vocea, daca el necunoscut.Mi-am amintit in treacat visul in care eu eram pe plaja - ¨-Uita-te sunt
aici!Nu ma vezi, dar ma simti!Si intoarce-te,ca-mi place sa te vad langa el.¨ .
Nu. Sigur e de la vin.

2

Stau si ma gandesc in multe din diminetile mele nelinistite, daca eu as putea schimba intr-un fel cursul vietii mele.Nu-i greu, si cand ma gandesc la timpul pe care l-am pierdut inchinzandu-ma in mine, imi dau seama ca am uitat sa ma fac fericita.Nici nu vreau pe cineva anume sa fiu fericita. Ma vreau pe mine.Dar am uitat sa mai fac pace cu sufletul meu, sa ma ascult si sa ma redescopar.
Am o multime de tuburi de picura neincepute si imi doresc sa aflul mai mult despre mine, despre cea ce sunt de cateva saptamani.Si pictez. M-am asezat in coltul unde visele prind forma cu ajutorul unei singure pensule.Am trait asa in ultimii 2 ani.Si rar s-a intamplat sa-mi calce cineva pragul.
Chiar daca refuz constant sa recunosc, ma simt singura. Cafeaua nu mai reuseste ca alta data sa-mi fie prietena.Tu, tu stiu ca esti aici.
Ciocane cineva la usa! Zgomotul este din ce in ce mai puternic. Imi dau sortul murdar de atatea si atatea culori ce s-au impregnat fara scapare, si fug spre usa.Un sentiment de bucurie ma cuprinde instantaneu.Nu stiu cine e.Dar mi se pare aiurea sa primesc o vizita neanuntata, mai ales cand majoritatea prietenelor mele stiu ca nu am nimic nou sa le spun sau sa le ofer. Probabil una din ele a suferit o dezamagire sau se simte putin demoralizata si vine sa-mi ceara un sfat.Cum am sa-i spun ca experienta de viata ma ocoleste ?
Cand traiam in casa parintilor - normal, cand erau impreuna - si pana acum doi ani, obisnuiam sa fim umarul pe care sa-si poata sprijini obrazul trist fiecare dintre micutele mele inimi feminine. Nu aveam eu experianta necesara unui sfat corect, dar eram zglobie si tot timpul reuseam sa le schimb stare.Raspunsul lor era acelas.Unul sec si rece: Nu iubesti !
Imi pun intrebarea daca pe atunci iubeam sau stiam ce inseamna iubire?!Stiu doar ca existai tu si ca imi fugea timpul ore si ore-n sir, imaginandu-ma cu o persoana ca tine. Ore-n sir. Ani si ani. Si acum, datorita acelor ganduri si unor trairi magnifice pot sa spun ca iubesc.Poate nu asa cum iubeaua ele, iubesc si candva voi avea puterea necesara sa-mi demostrez mie si tie , chestia asta.
Stau in spatele usii.Eu nu am vizor, odata ce vizitele nu sunt dese.Deci o vizita rara, suspansul mai mare.Ma gandesc pe cine as vrea sa vad si cine ar putea fi dincolo de usa.
Ciocane din nou. Nu vreau sa fie nimeni si in acelas timp imi doresc sa fie toata lumea.Trag aer in piept, ma apropi de usa, rasucesc cheia si :
- Fataaa! Ti-am spus ca ai nevoie de o imbratisare puternica ! Si m-a imbratisat fara sa apuc sa mai respir.
-Te...Mi-a facut semn sa tac.Puteam citi pe chipul ei cat este de fericita.Fericita sa ma vada sau fericita pur si simplu pentru felul cum si-a organizat viata.
-Am vazut in cuvintele tale o schimbare, o schimbare pe care am asteptat-o de cand ne-am luat ramas bun in fata liceului! incerca sa vorbeasca printre lacrimi, dandu-mi dupa ureche parul blond cu mana ei micute, rafinata si ingrijita.
Am observat unghiile rosii si lungi, egale fara nici cel mai mic defect. Imbracata intr-o rochita alba cu umerii largi si incretiti, nici prea larga , nici foarte stransa. Vestuta neagra de deasupra era piesa de rezistenta a vestimentatiei.Am observat si multimea de accesorii dandu-i un look elegant.S-a inaltat.Sau nu.Nu ma depasea nici acum la inaltime, doar tocurile subtiri si lungi o faceau sa para mai inalta.
-Ma tii in usa ? tragand multimea de pungi .
Am luat-o de mana si am condusa spre camera mea.Lacrimile isi incepusera un vals lent, dar nu le-am sters.In sfarsit aveam lacrimi de bucurie.
-Vreau sa-mi povestesti cu lux de amanunte cum a fost calatoria in Africa. O tineam strans de mana, privind-o cu atentie.Nu aveam de gand sa o las sa plece.
-De data asta chiar am de gand sa fiu singura care va povesti.Am sa iti povestesc ce inseamna sa traiesti sinu voi sta nici zece minute sa te ascult, pentru ca nu vreau sa ne intristam. Am observat cum si-a ridicat ochelarii negri cu un rosu inchis pe alocuri, de la ochii.Nu stiam ce o face sa para atat de chic.Erau ochelarii ei de vedere, depsre care nu-mi povestiste niciodata nimic.
-Am de gand sa te ascult.Stii ca eu nu am nimic nou de povestit, iar de acum inainte vreau sa lasam trecutul acolo unde-i este locul.Si...
-Nu, nimic nu lasam in urma, m-a intrerupt ridicand vocea.Mai ales amintirile tale ce au facut din tine o persoana cu un suflet atat de frumos.Amintirile si sentimentele ce te-au facut prietena mea.
-Tu ti-ai castigat ... dar m-a intrerupt din nou.
-Am de gand sa te ajut sa iti faci bagajul vietii si sa dam prioritate planurilor si ideilor tale, despre care mi-ai vorbit in mail. A aruncat o privire pe peretii mei colorati si-a observat unul din tablourile pe care mi l-a daruit in liceu.
Am vazut cum si ochii ei s-au umplut de lacrimi, nu am vrut sa o intreb de ce si nici ea nu a specificat acest lucru.Dar m-a imbratisat puternic si m-a pupat parinteste pe frunte.