2

Stau si ma gandesc in multe din diminetile mele nelinistite, daca eu as putea schimba intr-un fel cursul vietii mele.Nu-i greu, si cand ma gandesc la timpul pe care l-am pierdut inchinzandu-ma in mine, imi dau seama ca am uitat sa ma fac fericita.Nici nu vreau pe cineva anume sa fiu fericita. Ma vreau pe mine.Dar am uitat sa mai fac pace cu sufletul meu, sa ma ascult si sa ma redescopar.
Am o multime de tuburi de picura neincepute si imi doresc sa aflul mai mult despre mine, despre cea ce sunt de cateva saptamani.Si pictez. M-am asezat in coltul unde visele prind forma cu ajutorul unei singure pensule.Am trait asa in ultimii 2 ani.Si rar s-a intamplat sa-mi calce cineva pragul.
Chiar daca refuz constant sa recunosc, ma simt singura. Cafeaua nu mai reuseste ca alta data sa-mi fie prietena.Tu, tu stiu ca esti aici.
Ciocane cineva la usa! Zgomotul este din ce in ce mai puternic. Imi dau sortul murdar de atatea si atatea culori ce s-au impregnat fara scapare, si fug spre usa.Un sentiment de bucurie ma cuprinde instantaneu.Nu stiu cine e.Dar mi se pare aiurea sa primesc o vizita neanuntata, mai ales cand majoritatea prietenelor mele stiu ca nu am nimic nou sa le spun sau sa le ofer. Probabil una din ele a suferit o dezamagire sau se simte putin demoralizata si vine sa-mi ceara un sfat.Cum am sa-i spun ca experienta de viata ma ocoleste ?
Cand traiam in casa parintilor - normal, cand erau impreuna - si pana acum doi ani, obisnuiam sa fim umarul pe care sa-si poata sprijini obrazul trist fiecare dintre micutele mele inimi feminine. Nu aveam eu experianta necesara unui sfat corect, dar eram zglobie si tot timpul reuseam sa le schimb stare.Raspunsul lor era acelas.Unul sec si rece: Nu iubesti !
Imi pun intrebarea daca pe atunci iubeam sau stiam ce inseamna iubire?!Stiu doar ca existai tu si ca imi fugea timpul ore si ore-n sir, imaginandu-ma cu o persoana ca tine. Ore-n sir. Ani si ani. Si acum, datorita acelor ganduri si unor trairi magnifice pot sa spun ca iubesc.Poate nu asa cum iubeaua ele, iubesc si candva voi avea puterea necesara sa-mi demostrez mie si tie , chestia asta.
Stau in spatele usii.Eu nu am vizor, odata ce vizitele nu sunt dese.Deci o vizita rara, suspansul mai mare.Ma gandesc pe cine as vrea sa vad si cine ar putea fi dincolo de usa.
Ciocane din nou. Nu vreau sa fie nimeni si in acelas timp imi doresc sa fie toata lumea.Trag aer in piept, ma apropi de usa, rasucesc cheia si :
- Fataaa! Ti-am spus ca ai nevoie de o imbratisare puternica ! Si m-a imbratisat fara sa apuc sa mai respir.
-Te...Mi-a facut semn sa tac.Puteam citi pe chipul ei cat este de fericita.Fericita sa ma vada sau fericita pur si simplu pentru felul cum si-a organizat viata.
-Am vazut in cuvintele tale o schimbare, o schimbare pe care am asteptat-o de cand ne-am luat ramas bun in fata liceului! incerca sa vorbeasca printre lacrimi, dandu-mi dupa ureche parul blond cu mana ei micute, rafinata si ingrijita.
Am observat unghiile rosii si lungi, egale fara nici cel mai mic defect. Imbracata intr-o rochita alba cu umerii largi si incretiti, nici prea larga , nici foarte stransa. Vestuta neagra de deasupra era piesa de rezistenta a vestimentatiei.Am observat si multimea de accesorii dandu-i un look elegant.S-a inaltat.Sau nu.Nu ma depasea nici acum la inaltime, doar tocurile subtiri si lungi o faceau sa para mai inalta.
-Ma tii in usa ? tragand multimea de pungi .
Am luat-o de mana si am condusa spre camera mea.Lacrimile isi incepusera un vals lent, dar nu le-am sters.In sfarsit aveam lacrimi de bucurie.
-Vreau sa-mi povestesti cu lux de amanunte cum a fost calatoria in Africa. O tineam strans de mana, privind-o cu atentie.Nu aveam de gand sa o las sa plece.
-De data asta chiar am de gand sa fiu singura care va povesti.Am sa iti povestesc ce inseamna sa traiesti sinu voi sta nici zece minute sa te ascult, pentru ca nu vreau sa ne intristam. Am observat cum si-a ridicat ochelarii negri cu un rosu inchis pe alocuri, de la ochii.Nu stiam ce o face sa para atat de chic.Erau ochelarii ei de vedere, depsre care nu-mi povestiste niciodata nimic.
-Am de gand sa te ascult.Stii ca eu nu am nimic nou de povestit, iar de acum inainte vreau sa lasam trecutul acolo unde-i este locul.Si...
-Nu, nimic nu lasam in urma, m-a intrerupt ridicand vocea.Mai ales amintirile tale ce au facut din tine o persoana cu un suflet atat de frumos.Amintirile si sentimentele ce te-au facut prietena mea.
-Tu ti-ai castigat ... dar m-a intrerupt din nou.
-Am de gand sa te ajut sa iti faci bagajul vietii si sa dam prioritate planurilor si ideilor tale, despre care mi-ai vorbit in mail. A aruncat o privire pe peretii mei colorati si-a observat unul din tablourile pe care mi l-a daruit in liceu.
Am vazut cum si ochii ei s-au umplut de lacrimi, nu am vrut sa o intreb de ce si nici ea nu a specificat acest lucru.Dar m-a imbratisat puternic si m-a pupat parinteste pe frunte.