Prima parte

Uneori se pierd valurile, printre bucatile de nisip calai.Alteori, se sparg
puternic de stancile reci si inghetate.Iarna, marea cheama visarea. E frumos cum
soarele iese din cutie si ii zambeste de sus, desi nu ii poate trimite caldura.
Decat sufletasca.
Era goala plaja, cui sa ii pese?Putini mai aud vocea
ei, si multi cu siguranta uita, uita sa si-o aminteasca.Uita sa o asculte
gangurand.
Printre sunetele amagitoare ale valurilor, se auzeau acordurile unei
chitari vechi si prafuite ce au cantat odata sonate vechi de vara.Acordurile
chitarii, linistitoare, luau nastere la fiecare atingere a mainii mele subtiri si
firave.
Vantul adia puternic, marea nedeslusindu-se de cer,dar placerea mea
de a-i canta, au invins frigul si pustietatea
inconjuratoare.Sunt pur si simplu indragostita de fiinta marii.Singurul loc unde
simt ca pot intalni ceva ce am pierdut nu foarte de mult, ceva ce nu mi-a
apartinut cu adevarat niciodata.Ador sa imbratiseze cu o privire luna, asa
speranta parca este realitate.Imi place sa ii povesteasc trairile mele si sa imi
arunc sentimentele in larg.Sunt constienta ca doar gandul ei va ajunge sus,
aproape de soare si ca el va veni cu gandul mari:
-Vino!Vino cu gandul marii
si fericeste tot! am spus intr-un tarziu.
Era prima data cand totul parea atat de real, cand visele
parca s-au strans intr-o realitate.O prima zi de iarna pe plaja.Absurd, dar
pentru mine totul era magic.Cadrul perfect pe care l-as fi pictat in nuante
pastelate propice sufletului meu.
Mi se zarea din departare umbra trupului
mititel, infasurat intr-o manta groasa si parul lung, blond ce fura din
sclipirea soarelui aplecat peste bratele marii.
-Am multe de dat, nu stiu
unde esti acum, dar am sa astept pana cand ai sa apari! Si am cantat incercand sa
linistesc abisul albastru.Sa-mi ajunga sufletul si gandul pana acolo unde universul isi
poate face o poteca de fericire.Pana sus, cat mai aproape de tarile calde.
-Uita-te sunt
aici!Nu ma vezi, dar ma simti!Si intoarce-te,ca-mi place sa te vad langa el.

Am auzit o voce, stiam sigur ca este a lui.Stiam ca acolo puteam sa-l intalnesc, pe o goliciune de plaja.
-Stai!Nu pleca! Nu si de data asta.Sa ma vezi langa el?Ramai aici, doar in
vis te aud si te vad, astazi vreau sa ramai .Te-a adus gandul marii, ramai si
fericeste tot.Atat am mai avut puterea sa spun.

Lacrimile se napusteau, in sfarsit simteam cum ce-i
mai rau se termina.Am simtit ca ceea ce-mi doresc cu adevarat nu este chiar imposibil.
-Nu. Eu astept zambete de la tine si bucurii.El,
intoarce-te, o sa fericeasca.
Nu m-am intors, eram doar confuza.Am
continuat sa cant.Totul parea un basm, un basm al meu, diferit, unde eu,marea si
cerul ne completam.
-Daca as putea sa iti cant in fiecare noapte sau sa iti
pictez nelinistea, m-as simti atat de aproape de tine.
Un val a lovit puternic
stancile reci de pe marginea plajei, in semn de raspuns.
-Da!Nelinistea ta
ce-mi emana atata caldura!si am zambit catre orizont.Cred ca esti multumit azi nu
?suflandu-mi usor in mainele inghetate repetand cantecul ce atat de mult imi
placea.
O voce ciudata, amestecata parca si cu vocea ce imi
doream sa o mai auda a reusit sa imi atraga atentia.O voce ca un deja-vu, pe care
sufletul meu parca o cunostea.

-El vine cu gandul meu
si cu el ai sa fericesti tot.

Inca nu stiu de ce m-am decis sa-mi cumpar acest carnetel.Nici nu stiu daca am sa scriu.Probabil se va pierde asa cum am pierdut atate alte carnetele pe care le numeam: Jurnal.
Il am de ceva timp cumparat.Am tot evitat sa scriu, dar de astazi am de gand sa incep prin a mi memora intr-un fel sau altul visele.Cel putin asta sa fie un inceput sa ma mai detasez de rutina.
M-am trezit mai devreme ca niciodata.Ceasul de pe peretele alb cu multele obiecte verzi m-a ajutat sa-mi dau seama cat sunt de matinala. Sase. Si putin peste douazeci de minute.Inca sunt in pat si am plapuma trasa peste mine.Nu am vrut sa uit visul asa ca m am ascuns ceva minute bune de lumina sa nu-mi treaca visul.
Nu stiu ce sunt visele.Multi spun ca sunt ganduri de peste zi.Cei ce cred insa in magia universului, mi-au spus ca visele sunt niste mesaje, adesea niste coduri pe care noi ca si receptori trebuie sa le deslusim in viata de zi cu zi.
Tu. Azi ai fost tu in visul meu.Nu te-am vazut, dar te-am ascultat. Nu stiu unde erai ascuns pe acea plaja imensa pe care sufletul meu a vizitat-o, in schimb stiu ca erai acolo undeva. Nu pot sa scriu exact ce simt, nu gasesc cuvintele potrivite si nici nu stiu daca pentru asa senzatie exista asemenea cuvinte.Senzatia speciala pe care visele cu tine mi-o aduc. Curand sper sa iti pot inapoia un strop de fericire, in semn de raspuns la toate sentimentele pe care tu mi le daruiesti si pe mi le vei mai darui, chiar daca timpul te-a furat de printre noi. Dintre noi cei de aici, cei de acolo de unde esti tu sunt privilegiati prin simplu fapt ca sunt niste ingeri. Tu, oricum ai fost privilegiat si aici.Ai fost un inger printre oameni.
Mi-am pus de cafea. Totul e dezordonat prin jurul meu.Apartamentul este micut.O camera unde obisnuiesc sa dorm putinele orele pe care mi le permit, cu o fereastra ce da spre aglomeratia din jurul universului meu, una din strazile importante ale orasului in care locuiesc. Pereti sunt pictati ciudat, destul de ciudat pentru un dormitor.Nu am avut la momentul potrivit o tema dupa care sa ma ghidez.I-am dat sufletului o pensula, multe culori si mi-am povestit eu mie ce simteam; tablourile nu sunt niste tablouri intamplatoare, si ele iti pot spune cateva ceva despre mine. In anumite momente din viata mea, m-am dezgolit prin alte discutii cu mine si asa au luat nastere. Cum am mai spus, apartamentul meu este foarte aglomerat.Dormitorul nu face nicio exceptie.Peste tot pe jos creioane, pensule, culori si multe harti.Am si o biblioteca mica, colectia mea de carti¨de recitit si recitit si recitit¨.In salon dai de multe materiale. Prietena mea imi spune mai tot timpul ca este cazul sa-mi dea o mana de ajutor la strans.Dar tocmai aglomeratia si dezordinea din jurul meu imi alunga putin din siguratatea ce se plimba prin interiorul firii mele.
Obisnuiesc sa imi beau cafeaua dimineata, cand verific mail-ul.In restul timpului nu fac nimic special.Pictez, desenez sau cant la chitara. Nu am voce si nici nu cred ca e placut sa ma auzi cantand, dar pe mine ma linisteste. Viata mea se poate defini prin cuvintul ¨rutina¨. Uneori chiar ma intreb cand o sa am curajul sa dedic mai mult timp unor idei si unor promisiuni facute.

Am spus ca nu stiu cat am sa scriu in acest carnetel, am recitit ce am scris acum doua saptamani.M-a cuprins aceeasi senzatie pe care am avut-o in dimineata aceea, dupa acel vis. Nu am mai visat nimic nou, doar m-am decis sa aranjez putin prin camera si am dat de carnetel. Beau o ciocolata calda, si apoi sper sa ma pierd prin vise.E tarziu la mine in univers si micutul meu Big Ben de pe perete arata undeva pe la doua.Deci scriu in puterea noptii.
Nu am facut nimic important tot timpul asta.Doar ca a inceput sa ma bantuie o idee.Nu ideea in sine, ci cum ar fi daca idee s-ar transforma in ceva concret.Ce ar fi daca as incepe sa ma dedic acelei clipe de fericire pe care sper sa ti-o pot oferi, tie si implicit mie.
Trimit mail-uri, am cateva prietene carora ideea mea le-ar surade. Si nu ma multumesc doar ca imi vor spune: Sigur se poate! Am nevoie de ele sa fim o echipa.
Timpul nu este prieten nimanui, mie de ce mi-ar fi prieten?Sa nu crezi, timpule, ca am de gand sa ma lupt cu tine.Iti spun ca nu am nicio graba.Mai mult timp, un rezultat mai bun.
Tastez in graba.Sunt total debusolata.Stiu ce vreau sa fac, dar in momentul asta cuvintele nu-mi sunt nici ele prietenoase. Imi doresc sa fiu clara si concisa, asa vor intelege exact ce asteptari am de ele.
Inca nu am niciun raspuns din partea lor. Uit de cele mai multe ori ca prietenele mele au o viata mai agitata ca a mea.Numesc viata lor agitata nu pentru ca asa este, ci in comparatie cu lenta mea traire poti spune ca e agitata.
Am mania sa ma iluzionez foarte repede, iar subconstientul ma ajuta de minune. Indiferent de ce idee am, rezultatul apare imediat, dar cum este firesc, nu si material.
Imi e dor de parintii mei, poate am sa ii vizitez.Asa imi spun de fiecare data cand vreau sa ma mai indepartez de acest apartaement, dar niciodata nu iau initiativa.M-am inchis in mine, de dor, de singuratate. Nu stiu de ce, nici daca am vreo satisfactie.Cert este ca acum vreau sa schimb ceva, dar se pare ca universul nu isi doreste acelas lucru.
Am primit un email, dau fuga repede sa-l citesc . Teodora.

Astept de ceva timp propunerea asta din partea ta.Esti bine?Ai mai schimbat ritmul ?Mai dai pe acasa sau numai prin cluburi stai? Sunt ironica, normal.Acum ma gasesti in Insulele Filipine, undeva prin Africa de sud-est, in Boracay mai exact.Cu el. Si imi place foarte mult. Ma distrez, perioada neagra din viata mea s-a diluat complet.Sper sa aud asta si de la tine cat de curand.

In schimb, ma bucur sa vad ca visul nostru din liceu nu ti-a dat pace.Si ca din vis s-a transformat intr-o idee, un plan de viitor.Conteaza pe ajutorul meu. Blondou ?Te strang tare de tot in brate, stiu ca tu de asta ai cea mai mare nevoie.

Teo.Teo, cea mai Teo.

Nici nu ma gandeam sa fie altfel.Teo deseneaza, picteaza si canta, la fel ca mine.Ne-am cunoscut in urma cu 5 ani si am legat o prietenie frumoasa.Tipica prietena din liceu.Desi m-am indepartat si m-am retras in universul meu, am prietenele tot timpul cu mine.Iar pasiunea ei cea mai mare este chiar si pasiunea mea.Este asa cum imi doresc eu sa fie.Teo .Bruneta, nici inalta nici scunda.Si grasa, grasa la suflet.Enorm de grasa. Locuieste la un cartier de mine.Si obisnuim sa iesim la cafele atunci cand se afla prin tara.O admir pentru ca viata ei este cel mai mare cadou pe care ea si-l face in fiecare secunda.Este puternica si curajoasa, iar eu de asta am nevoie.