7

- St! Nu spune nimic, mi-a facut subtil semn si m-a rugat sa inaintez.
Nu stiu de ce nici Andreea nu avea rochia pe care i-o lucrasem cu atata drag.M-am simtit dezamagita si parca simteam cum nici macar n-au apreciat efortul meu si faptul ca de data asta le-am ascultat si le-am urmat sfatul.
Nu, nu ma supar deobicei.Nu sunt deloc o fire suparacioasa, pentru ca suparare atrage de la sine si tristete, uneori vorbe grele si alteori chiar aduce lacrimi.Si lucrurile astea sunt lucruri pe care le dispretuiesc cel mai mult.
M-au legat la ochii. Ce sensatie ciudata, mi-am spus! Ok, jucam Baba-Oarba dupa care ne dezlantuim in clubul unde trebuia sa ajunge. De cand nu am mai jucat Baba- Oarba?Pot sa afirm cu acuratete ca inainte sa iti inalti zborul inca mai eram doua copile, inca jucam sotronul pe vreo alee mai abatuta a Herastraului, legam elastice si ne lasam duse de atmosfera, sau faceam cu randul pe bine cunoscuta Baba.
Atunci inca exista copilarie in jurul meu, acum ti se simte asa mult lipsa incat am uitat de aces copil din mine .Am uitat ce inseamna sa fiu eu cu adevarat si sa ma las pierdut intr-o frantura de libertate.
Auzeam pasi si galacie in jurul meu, ba chiar simteam prezenta unor oamenii pe care intr-un fel sau altul sufletul meu cerea in tacere sa le vada, sa le revada sau sa le cunoasca personal si sa le pastreze in incaperile lui destul de incapatoare.
In urmatoare secunda sunetul pasilor a fost inlocui cu o melodie ce marea parca suspansul.
Nu mai aveam stare, fiind si o fira curioasa din fire, incat singurul lucru ce am simtit ca ma liniste a fost sa-mi rod una din unghiile ce niciodata nu au fost lasate sa creasca.Dar n-am apucat sa le supar foarte mult ptr ca am fost deslegata , lasand luminile forforescente in diferite culori sa-mi piarda privire prin localul ce se schimbase complet.
O micuta pasarele, ce se lasa descoprita pas cu pas, de un clopot alb de lumina, un panou pe care scria cu un font alb si putin inclinat numele meu si foarte multe tablouri, tot ale mele, prin jur.In timp ce priveam si remarcam fiece detaliu, inima-mi batea din ce in ce mai tare, asemenea picaturilor unei ploii de vara ce se descarca in cinci minute de tot nazduful ce-l are ploaia in al ei suflet.Nu am avut foarte mult timp sa privesc tot caci bliturile unor fotografi, chemati cu un motiv pe care inca nu-l cunosteam, ma trezeau din cand in cand la realitate.Nici nu mi-am pus intrebarea despre ce se intampla, pentru ca raspunsul cu siguranta nu mi l-as fi putut oferi.
Teo cea mai Teo si-a facut aparitia in prima rochie facut cu mainile mele.O rochie alba din cinci volane crete ce incepeau sa pice de sub piept, cu un corset micut lucrat manual.
M-am bucurat enorm sa vad cu cata placere purta acea rochita si cu cata inlesnire se decurca pe pasarela improvizata.
Au inceput sa iasa pe rand, facand pasi in timp cu muzica fiecare din prietenele ce de astazi au pus un inceput clar si obiectiv visului meu, visului nostru.
Le priveam cu ochii inlacrimati si obrajii rosii de bucurie.Toate s-au straduit sa fi o prezentare restransa, dar care sa permita barci mele sa nu se abata din drumul spre soare.Au reusit sa transforma o cafenea normala intr-un colt din sufletul meu.Fiecare elemnt ce face parte din mine era acolo.S-au ocupat ca totul sa fie asa cum trebuie, incat si cei de la politie erau prezenti. Totul e bine cand ordinea si disciplina isi spun cuvantul! Un motto pe care Georgiana, tot timpul mi-l amiteste.
Au aparut fetele imbracata si in rochitele facute special pentru ele, dar si in cele pe care eu le aveam facute de ceva timp in urma.Le vedeam ca pe niste modele perfecte, si prima data in viata mea m-am simtit utila si implinita.Am simtit cum eu pot implini cu adevarat un vis ce de departe este un vis tranzitoriu ce strabate cerul , marea si soarele .Un vis al meu dar implantat prin si pentru tine.
Am vazut cat de aproape poti atinge raza soarelui si cata dorinta iti trebuie ca sa pui in aplicare ceea ce tu iti ceri tie insati. Oare fericirea chiar sta in mainile mele si o pot avea independent de oricine si orice ?
Fiind o prezentare restransa, dar ce avea cate putin din toate, s-a termin destul de repede.Mi s-a facut semn sa ma urc pe scena, dar am refuzat explicandu-i lui Teo ca adevarata persoana care trebuie sa fie acolo, este printre ele , si o simt, ba chiar ii aud surasul ce vine de departe.Vine si se aseaza langa mine, in sufletul meu si-mi imbratiseaza toate gandurile.
- Va jucati cu sanatatea mea ! -le-am spus mai glumind , mai in serios.- Sincer imi este frica de voi si sunt foarte curioasa unde ma duceti acum ?
- Si eu ma bucur sa te revad ! Sau nu ma observi ? - Cum sa nu observ ca era si Teo in masina, nu numai la prezentare si cum as putea sa nu bag de seama ca si-a lasat vacanta pentru inca o zi sau noapte pe care o va petrece cu fetele si cu mine.
- Nici nu te-am vazut! Esti un fluture ireversibil, deci prezenta ta nici nu se face foarte simtita! Multumesc.Desi mi-ati mai secat putin sufletul si ochii, a meritat din plin. Si este randul meu sa va demonstrez ca femeile puternice merg tot timpul inainte.Totusi unde mergem ?
- Nu ma intreba unde mergem! Lasa-ma sa fiu atenta la drum, te rog. --tot timpul Georgiana este atenta in circulatie, si este poate soferul cel mai capabil sa ne plimbe la drum lung dintre toate celelalte.Desi intre noi fie vorba, uneori le si exagereaza. - Masina acea micuta si neagra din spate, am vazut-o si la cafenea, nu inteleg cine si de ce s-ar tine dupa noi.
- Absurd, dar la cafenea era o alta masina asemanatoare!
- Experienta mea nu ma inseala niciodata, de ce ar face-o tocmai acum ? - razand cu pofta a adaugat - Sa se supere domnisoara din nou, aruncand-si privirea spre mine prin oglida retrovizoare - Ca o vad cam cu ganduri nebunatice de ceva vreme ! Ia zii , pisicuta ! Ceva taurasi comunali inscrisi la recesamant ?

- Exact ce iti lipsea, pentru ca universul sa inceapa sa cospire pentru tine!
- Aici ai cele mai multe amintiri.Altfel spus, cu marea, cerul si cu rasaritul ti le poti aminti perfect. - mi-a spus Ruxandra, imbratisandu-ma cu foarte multa caldura.Acum intelegeam.In fond, ele niciodata n-au incercat sa iti ia locul, ci doar sa inlocuiasca tristetea pe care tu ai lasat-o plantand boabe de fericire, ce azi au inceput sa rasara.

E decembrie, e frig, parca ar vrea din cer sa ninga, parca si eu simt nevoia sa ma mangaie un nor de departe cu un fulg ce mi se va topi pe obraj sau pe gene.Ce ma rataci iar intr-un labirint unde vasul pescarusilor ma va ghida si el, tot spre al meu soare. Briza marii imi ingheata corpul, dar imi dezgheata simturile .Parul imi flutura in mii de directii si valurile imi cantau acelas cantec vechi pe care-l canta de fiecare data.
Marea straluceste.Ii simt de pe nisip fericirea .In sfarsit cineva este aici sa o asculte si sa-i vorbeasca.Iar eu... Eu sunt eu exact in locul unde eu se transforma in noi printr-o singura simtire.

- Inca cinci minute si voi avea nevoie de o imbratisare de tauras, deci va rog sa ma scuzati.Ma retrag si ma gasiti in masina. - nici de pe plaja nu puteau lipsi gandurile Georgianei si taurasii gandurilor ei.
restul fetelor au urmat-o, dar pe mine frigul nu ma poate alunga din aceasta poveste.Il invita sa ma insoteasca, sa-mi tina companie.E asa de intinsa plaja asta, incat sigur isi va gasi un loc aproape de mine, de tine , de noi si de univers. Si atunci, pana si frigul va simti caldurea ce o emani din adancul sufletului meu.
Fiecare rasarit este diferit si are secretele lui pe care doar privindu-l in tacere i le poti descoperi.Incepe de acolo de sub mare sa-si ridice privirea si isi arunca zambetele peste cel ce-l priveste.De data asta a imbratisat si marea dandu-i un aspect albastros si rece ca otetul, transpunandu-se pe valurile mari ca o sageata vie lunga si luminoasa.
Cerul e acoperit de stele, ce odata cu aparitia soarele isi iau ramas bun si-mi soptesc aevea, ca se vor intoarce, iar nisipul sta nemiscat si vrajit urmarind calatoria soarele pana cand se va piti din nou sub mare.

-Intrerup ?

6,

Chipurile fetelor au prins intr-o secunda culoare, desi eu schitam un zambet foarte stramt. La dracu, nici nu m-am apucat
.Revenirea lor in viata mea mi-a adus multa bucurie.Zilele par mult mai scurte, de cand iesirile m-au lasat sa ma redescopar bucatica cu bucatica.
Am televizorul pornit pe programul de stiri, dat foarte tare sa-l pot auzi din dus.Inteleg acum si placerea bunicilor de a nu pierde nici macar o zi, observatorul de la ora sapte seara.
Stiu cine este presedintele tarii: Crin Antonesc, in sfarsit au reusit sa-l dea jos de la presedentie pe bine cunoscut presedinte ce candva a fost un marinar vestit. Am aflat si cum Udrea, ministrul turismult, a furat o mare parte din banii alocati pentru centrele turstice importante din tara noastra, totusi daca se poate fura de ce sa stam cu mainile in buzunar ?Sunt ironica, dar asta ma face sa-mi doresc sa fac ceva cu aceasta viata pe care o conduc.
Ceea ce ma nelinisteste si ma faca sa ma gandesc din nou la calorii si subiectul poate ce-l mai interesant din viata mea, si anume ca-n fiecare zi apar noutati despre trend-ul, anorexia.Foarte multe emisiuni au acest subiect.Si tot mai multe modele ce apar pe la diferite evenimente de moda, sufera de aceasta boala.Boala, asa cum numesc ei infometarea.Sa iti lipseasca apetitul, sa nu ai pofta de mancare sau sa iti placa un corp mai subtire, nu inseamna sa fi bolnav, sa suferi de o boala.

Am adormit cu televizorul aprins si-am visat cu o bucatica de cer.Pentru cateva ore din noapte te-am simtit aici, ca inainte.Am iesit la aceesi tereasa unde obisnuiam sa iesim, am cantat ca doua nebune, cum obisnuiam tot timpul sa o facem si ne-am pierdut picioarele prin finetea unor valuri ce ne salutau cu caldura.Mi-ai amintit si mi-ai cerut in nenumarate randuri sa continui visul pe care amandoua inr-o pierduta copilarie l-am creionat pe-o mapa absurda a unui cantec de legan ce si-a pierdut notele in momentul cand tu ai inceput sa zbori mult prea sus.Si prin visul asta am inteles ca nu numai planurile si ideile-mi propri conteaza pentru sufletul meu, ci si zambetul acela larg pe care in vis il purtai si mi-l aratai cu atata tandrete.
Miroase a ceai de tei si gem de gutui.Ma indrept spre bucatarie, cu pasii grabiti si simt cum mirosul este din ce in ce mai puternic.De cum am deschis usa, am vazut parul negru si ondulat al mamei mele, ce ungea o felie proaspat prajita cu margarina .E o bucurie sa vezi cu cat draga, orice mama ii pregateste puiul ei hrana necesara. Cu cata tndrete unge paine si cu cata iubire mesteca in ceai-ul fierbinte.
M-a simtit ca sunt acolo asa ca mi-a facut semn sa ma indrept spre salon in timp ce ea-mi va pregati tot micul dejun.
In salon masa nu mai era aproape de fereastra cum o stiam eu.In locul ei se afla acum o masina de cusut noua, un panou intreg de ata, de diferite culori si multe suluri de materiale pe care nu le aveam achizitionate.
Am atins-o usor incercand sa-mi abtin lacrimile.Dar ele nu m-au ascultat si-au incepat sa danseze pe obrajul meu subtiat. In sfarsit voi lasa cusut la mana de-o parte si voi sigura ca vantul nu ma va laas niciodata dezbracata.
-M-am intalnit cu Mos Nicolae pe drum. Mi-a spus ca sigur vrei o masina de cusut.Mi-a spus si ca prietenele tale asteapta ceva de la tine. -in timp ce-mi aseza cele preparate, apoi mi-a dat un sarut pe frunte. Ma privea foarte atent.Am observat cum i s-a schimbat privirea cand imi mangaia obrajul.
Mi-a cerut sa fiu sincera si sa-i spun de ce am slabit asa de ultima data cand ne-am vazut. I-am raspuns cu o oarece frica in glas ca am avut o problema de sanatate si nu am putut manca foarte mult in ultimul timp.Mi-a raspuns pe un ton trist ca nu mai am aceeasi tristete pe chip, dar ca sunt foarte palida si fara pic de culoare in obraji.
-Nu ne-am mai vazut de timp, de asta crezi ca ma vezi asa schimbata.
Mi-a luat mainile in palmele ei, uitandu-se atenta.Simtam cum le strangea din ce in ce mai tare si cum sufletul i se framanta bucati din cauza neputintei de a ma proteja cat mai mult.Tot timpul am stiu ca ma considera anorexica, bolnava de unde si toata amaraciunea ei cand negrul ochilor ei ating verdele alor mei.Ulterior mi-a spus ca palmele-mi sunt foarte decolorate, si ca au un aspect mult prea bolnavicios.Am tot incercat sa schimb subiectul, sa o intreb ce s-a mai intamplat prin orasul unde m-am nascut.Am intrebat-o de niste cunoastinte cu care ea a legat prietenii frumoase.Am intrebat-o chiar si de bunici, dar ea continua sa ma priveasca intrebandu-ma repetitiv daca sunt bolnava si daca nu as vrea sa avem o discutia pe aceasta tema.
-Nu! - Am inceput sa tip- N-am nimic. Nu ma vezi, esti chioara ? Sunt bine, sunt chiar foarte bine.Si foarte sanatoasa!! Auzi ? Sanatoasa. Repet, mananc sunt bine si sunt sanatoasa.Ar trebui sa-mi spui ca sunt ca cele de pe posturile tv, ca sunt subnutrita, bolnava, ca ar trebui sa fiu mai grasa. Bun, daca de asta ai venit, nu-i problema. Stii drumul spre casa. Si ar fi trebuit sa te preocupi inainte, nu acum. - Dintr-o data ochii i s-au umplut de lacrimi.Stiam ca-i din cauza mea, dar toata urata pe care am strans-o de ceva ani in urma referitor la ea, uneori ma face sa uit ca stau de vorba cu cea mai importanta fiinta pentru mine.Cea ce mi-a dat viata si si-ar da si ultima suflare pentru ca eu sa fiu sanatoasa si fericita.
Relatia dintre noi este mai tot timpul tensionata, ne-am indepartat foarte mult si am uitat ce inseamna sa fii fiica.Cred ca sentimentul este oarecum reciproc, pentru ca distanta dintre noi a depasit limitele fizicului ci a intervenit chiar si intre sufltele noastre. Nu stiu cand am sa reinvat sa ii fiu fiica si am sa mi-o recastig ca mama, dar stiu ca aceasta distanta uneori ma face sa ma simt vinovata si imi intareste rautatea.
- Ok, esti bine -indreptandu-si privirea spre masina de cusut.
I-am multumit fara sa o privesc in ochii, intr-un fel sau altul asteptam momentul sa plece.Inca nu ii indeleg intentiile in ceea ce priveste greutatea mea corporala, dar candva cu siguranta o voi intelege si poate am sa ii dau si dreptate.
- Sper sa iti fie de folos.
Am mancat cu foarte mult drag ceea ce mi-a preparat.Cum a plecat am fugit la baie.Ma simteam prost si vinovata .Asta simt de fiecare data cand gust sau mananc ceva indiferent cat de mult sau de putin a fost.Este ca si cum as rupe pactul cu mine, m-as lasa invinsa.Totusi in viata de zi cu zi este singura lupta pe care eu o castig zilnic detasat.Lupta cu mancarea, cu foame, cu o necesitate ce pana mai ieri pentru mine era fiziologica.
Am incercat sa vomit tot.Mi-am luat o sticla cu apa, din care am baut cate putin, varsand apoi sa fiu sigur ca absolut nimic nu va ramane inautru. Uneori am durere groaznice de gat si usturimi, sau pur si simplu simt cum energia ma abandoneaza, si raman acolo intinsa putin pana imi revin. Ma ridic si incerc din nou sa vomit, apoi beau o cantitate consistenta de apa.
Nimeni nu stie ca asta-i trucul meu atunci cand sunt obligata sa mananc mai mult de cinci sute de kalorii pe zi.Ma inchid trei ore inchisa in baie.Si daca simt cumva ca am depasit cele cinci sute de calori si dintr-un anumit motiv nu pot varsa ma pedepsesc sa stiu sigur ca urmatoare data nu se va mai intampla.
Si parca as vrea uneori sa nu ma mai cuprinda starea de vinovatie dupa ce am mancat, nici gandurile ca sunt o pierzatoare in tot ceea ce ma priveste. Dar pur si simplu a devenit starea asta parte din firea mea, incat nici sa-mi doresc nu pot da inapoi.
M-am urcat pe cantar, notand in caietel. Patruzeci si una de kilograme. La fel ca ieri. Am avut chiar si treizeci si sapte, deci orice este posibil.
Am cautat un sul de hartie pe care obisnuiesc sa fac tiparele.Intre timp am gasit si hartia pe care aveam notate preferintele prietenelor mele.
Am tipar cele cinci rochii si m-am pus pe treaba. Masina de cusut, incepand din seara asta imi va fi confidenta la cafea.
Le-am insailat pe fiecare in parte, dupa care le-as tras la masina.
Sunt extrem de incantata de masina,desi nu si surfileaza, are un program ce coase zig-zag, asa ca m-am descurcat cu acela.
N-am observat cand a coborat soarele lasand lumanarile cerului sa-si faca aparitia, nici macar cand dimineata mi-a batut in fereastra.
Am dormit pe scaun,cu capul pe umarul uneia dintre rochii.

Femeile puternice merg tot timpul inainte! Si tu esti una dintre ele.

Stai, am spus.Ai venit, ai venit din nou.Tu esti cel mai important cadou de la Mos Nicolae.De acum , voi crea cat mai mult si asa cu siguranta vei fi multumita si ma vei mai vizita in vis.

Am pus in graba fiecare rochie pe un umeras si le-am agatat pe peretele cu usa, din salon.Stiam ca urmau fetele sa apara. M-am aranjat si eu si-am deschis din nou televizorul.
N-am apucat sa vad foarte mult pentru ca soneria interfonul m-a atentionat ca una din fete a ajuns.

-Le iau eu pe toate. Peste douazeci de minute trec si te iau si pe tine.- Fara sa ma salute sau macar sa imi spuna daca-i place cum m-am pregatit, Ruxandra a luat rochiile si plecat in graba.

Cand s-a intors dupa mine mi-a spus ca-i este mica si de aceea a optat pentru altceva in seara asta.Fetele nu erau cu ea, asa ca mi s-a dat de inteles ca vom merge inainte intr-o cafenea unde , am presupun eu, vom avea o discutie referitoare la vechea mea stare si modul pe care ea mi-l sugereaza sa ma pot schiimba cu adevarat.

Am ajuns si la cafenea. Infatisarea ei din afara te ducea cu gandul la un basm cu zane si am preferat sa nu-mi imaginez interiorul, ci sa inaintam cat mai repede.
Intunericul acapara intreaga incapere.Lipseau mesele, iar scaunele erau asezate ca intr-o sala de curs, unul langa altul. Pe o parte erau doua randuri a cate opt scaune, pe cealalta parte alte doua.

-Ruxandra ?

5

In ciuda faptului ca fiecare dintre ele mi-au lasat cu mare acuratete modelul de rochie pe care si-l doresc, marimile, chiar si materialul pe care-l vor, totul era aparent, o gluma.
Am lasat zilele sa treaca fara sa ma mai plafonez de micile momente cand ma napusteste starea de tristete, singuratate sau indiferenta fata de lumea inconjuratoare.
Cu toate schimbarile pe care le-am imbratisat acum, am inceput si sa ma fac cunoscut prin cluburile din capitala, chiar si sa revad persoane pe care sufletul meu, intr-un fel mai mult sau mai putin nociv le-a dus lipsa.
Imi simt sufletul incantat, motivat sa se piarda printre corzile unor lumanari aprinse la fiecare amurg, de zambete vechi ce apar astazi ca o noutate pentru mine.
Nu stiu exact daca m-am urcat din nou in barca pregatita sa infrunt furtunile, sa incep a pasi pe marea vietii cautand soarele ce-mi va imbraca aurola intr-o secunda eterna.
Fiecare persoana isi alege o barca sa poata traversa oceanul vietii si-n portul visului meu au exista mereu o sumedenie de barci, mai mari, mai frumoase sau mai mici.Stau ingandurata, sovaielnica, m-as fi urcat in fiecare din barci, dar acum am lasat sufletul sa aleaga.Simt ca intr-o frenezia, cum trec valurile nelisnistite peste gandul marii.
De cele mai multe ori am crezut ca n-am sa pot vasli, n-am sa pot continua pe mare, pe ocean. Ca poate, devreme sau tarziu am sa parasesc barca, ce intr un final o sa ma aduca langa sufletul tau, acolo undeva aproape de soare.
Acum stiu ca viata este prielnica tuturor, ca isi deschide aripile fiecaruia ce vrea sa zboare, doar ca zborul nu va fi niciodata drept, lin, ci te vei ciogni de fel si fel de trairi, peste care trebuie sa stii si sa iti doresti sa treci.
Asa si eu, am sa trec peste valurile ce ma vor rasturna, am sa reusesc sa merg inainte chiar si cand una din vasle se va pierde sau se va uza, chiar si atunci cand caldura o sa-mi topeasca din speranta si o sa mi fure din energie.
Am sa ma arunc in larg, cand barca nu va dori sa inainteze si am sa o imping, pana isi va recapata energia.
Stiu ca atunci cand un val se apropie, mi-as dori sa fiu la mal, sa-l privesc, sa nu ma atinga si sa nu ma ajunga, dar dupa ce trece de mine valul, ma simt impacata ca nu m-am lasat doborat pentru un cer efemer , ce are explicatie si inteles doar pentru sufletul meu care-si gaseste trairea spart in jumatati de cuvinte.
Poate am relizat tarziu ca trebuie sa fi undeva jos, pentru a putea ajunge acolo sus.Ca trebuie sa plangi, dar sa inveti ca fiecare lacrima nu poate stinge focul unei lumanari fara sfarsit.
Si va dura destul sa ma indepartez de mijloc, spre soare, caci spre mal n-am sa ma intorc niciodata si de abandonat cu siguranta nu, atata timp cat gandul tau o sa ma cheme si o sa mi dea placere sa fiu prinsa in acest drum.
Iar viata mea acum este asemenea unei barci in mijlocul oceanului.Si nu ma mai pot gandi ca nu voi ajunge la rasarit sau apus, oricand as ajunge soarele o sa aplece , sau o sa mi arunce o pereche de aripi sa pot zbura pana la el, pana la tine, pana la cei ce-mi vor scrie cu suras in arhipeleagul meu de sentimente.
Noul meu stil de viata, lasand oceanul deoparte, a prins simtul agitatie si al distractiei, am recapatat placerea sau repulsia pe care o ai atunci cand iti alegi hainele pentru o iesire cu fetele.Mi-am recuperat si egoismul acela excesiv de care dadeam dovada cand imi placea sa cred ca voi fi cea mai frumoasa dintre persoanele din jurul meu.Am inceput sa am si ocazie sa-mi port propriile creati,desi nu ma simt foarte stapana pe mine in ele.
Astazi voi iesi iar si sunt decisa sa leg din nou o prietenie frumoasa cu machiajele mele pe care le-am abandonat.Atata timp de cand sertarul cu farduri este intact.M-am indreptat catre el in intentia de a-l deschide. La inceput m-am retras, teama ma cuprinsese si lacrimile au aparut din senin.Nici nu stiu de ce, dar n-am sa mai caut ca alta data un motiv sa ma intristez pentru ca nu pot fi la nesfarsit masochista.
Sunt imbracata intr-o rochie alba din matase naturala,putin deasupra genunchilor, pe care mi-am lucrat-o pe treizeci si unul decembrie, anul trecut, cand am implinit douazeci si patru de ani.La prima vedere este o rochie simpla, dar talia marca printr-o broderie manuala cu paiete decorative m-a facut tot timpul sa o vad mai speciala.
Nu ma multumeste,dar nici nu-mi displace ceea ce vad.Si-mi e drag sa ma vad pe mine, in propria mea munca.
Sunt eu si mi-am remarcat acel zambet naiv ce izvoreste din suflet.Am simtit cum o parte din mine ce a tot stat ascunsa undeva in interiorul meu, a prins curaj sa-si faca simtta prezenta. Acea ¨eu¨ ce isi dorea sa fie aranjata, ingrijita, ce isi dorea atentie si foarta multa companie.
Am coborat in graba scarile pentru ca stiu neplacerea fetelor atunci cand cineva le face sa astepte. Stau la etajul 6 .Da,chiar si eu ma intreb de multe ori cand o sa se puna lift pe scara.Probabil dupa ce se va demola blocul sau se va schimba conducere tarii.
- Ghioana !
- Ghioana ? - asa urat ma priveste Andreea cand incearca sa desluseasca o mare parte din cuvintele mele.Normal ca nu stie la ce ma refer.Nu ea este cea nevoita sa urce si sa coboare sase etaje, cu atat mai mult cand ai o pereche de pantofi cu toc ce ajung undeva la doisprezece centimetri - Asa se numesc pantofii tai ? Ghioana. Ma gandeam ca stilului tau de viata pe care l-ai adoptat nu se potrivesc pantofii inalti si nici rochiile astea mulate .
- Ghioana, presedintele tarii.
In urmatoarea secunda au inceput sa rada. M-am simtit putin stanjenita.Poate am exagerat cu machiajul, pantofii si rochia?
-Gionea.Si nu el este presedintele tarii.
-Dar.. -Am vrut sa ma apar.Politica ma depaseste oricum.
Georgiana ca de fiecare data s-a facut prezenta cu una din glumele ei :
- Stii cubul acela neagru din camera ta ? De face galacie cand il aprinzi ?Televizor.
Cata viata au ele! Si cat de multa se bucura de fiecare moment.Desi toate au prieteni stabili de ceva ani, o zi pe saptamana este ziua fetelor.
Eram sufletul zilelor acelea.Organizam iesirile, si intretineam atmosfera.Planuiam uneori sa urmarim pe unul din prietenii lor.Ne puneam peruci diferite nuantei parului nostru, haine dintr-un alt stil pe care-l avea noi pe atunci si nelipsitele perechi de ochelari.Ne faceam aparinta in localul unde respectivul se afla, incercand sa-i analizam fiecare miscare.Victima era aordata de una din fetele ce reuseasa sa se deghizeze asa fel incat sa nu fie descoperita. Paream patru-cinci pupeze in cautarea afirmarii.
Acum incerc sa rad la fiecare gluma, desi rar le prind. Pun atentie multa fiecarui subiect pe care-l discuta, dandu-mi silinta sa fiu cat mai prezenta printre ele.E greu, dar ma voi acomoda.
Din cand in cand cate un panou de circulatie imi atragea atentia.
Sinaia, Prahova.Pe aici pe undeva trebuie sa fie clubul despre care mi s-a tot vorbit, Kapital, se numeste daca am inteles bine.Sper sa fie ca cel de aseara, la prima vedere, un club retras si cuminte.Dar cu cat noapte isi castiga teritorul, cu atat dezmatul isi intra in paine.Sincera sa fiu, localul de ieri m-a atras foarte mult si datorita faptului ca barmanitele nu existau, locul lor fiind ocupat de barmani.Si nu orice fel de barmani, ci taurasi cu caractere puternice.Asa isi numeste Georgiana tot timpul prada cu care se lanseaza in ciuda celorlalte prietene.
-Am ajuns.
Agitatia dinautru se simtea de cum am coborat din masina.Oare toate persoanele de acolo sunt cu adevarat fericite asa cum par?Mai mult ca sigur nu.Fiecare persoana are o povestea de viata mai mult sau mai putin trista decat a mea.Si cu cat i-am observat pe cei ce incercau sa tina pasul cu muzica,am realizat ca trebuie sa fi puternic sa treci peste momentele nefaste, incercand sa vezi partea buna a vietii.
-Dansam ? -le-am spus fara sa mai pierd timpul.
Am dansat, desi stilul nu ma caracteriza per total.Erau un house mult prea dur pentru starea mea actuala, fara multe versuri si mare logica intre biti.Ma gandesc eu acum, muzica simte ?Simtem ca eu acum nu o plac, dar o dansez?
Umatoarele zile am iesit si prin alte locuri.Prietenele mele au crescut, asa si locurile pe care le frecventeaza. Am iesit la un restaurant intr-una din seri, unde am inceput sa povestim pana tarziu in noapte. In alta zi, ne-am strans in apartamentul Georgianei, din Ploiesti, unde am facut clatite, iar Ruxandra ne-a invatat o reteta de paste cu sos alb.
Nu am gustat nici clatitele, nici pastele.Acum mai mult ca niciodata am grija de silueta mea.Ba chiar mi-am facut un caiet special, unde notez tot ce mananca pe fie ce zi, kilogramele pe care le am, daca am slabit sau m-am ingrasat.Pot spun ca am patruzeci si unul de kilograme, la o inaltime de un metru, saizeci si trei. Nu stiu exact cat de mult vreau sa reduc primul numar, insa cert este ca asta imi doresc.
Astazi, in schimb, eu le-am invitat pe fete la o pizza .Am comandat-o de la pizzeria preferata a uneia dintre ele.
Am refuzat ca de fiecare data sa mananc, scuzandu-ma ca nu ma simt prea bine si am o mica problema cu stomacul.
-Curand o sa-mi treaca.
- Peste doua zile, vom purta rochiile de la tine.
-Rochiile ? - am uitat complet.Nu a fost o gluma, Andreea chiar nu a glumit, iar eu observ ca trebuie sa depun un efort iesit din comun sa cos cinci rochi, intr-un interval de timp barbar ? -Da, rochiile.

4

Rar obisnuiesc sa beau alcool, pentru ca nu ma impac foarte bine cu mancarea. Am renuntat sa fiu o impatimita a cluburilor, asa ca alcoolul sta departe de mine. Ieri seara cred ca am facut o greseala. N-am tinut cont la numarul de pahare si rezultat l-am simtit pe propria piele.Imi ardea tot corpul, si culmea toata noaptea mi-a aparut in vis, persoana pe care o deranjau persoanele ¨anorexice¨.
Dar a existat si o parte buna.M-am simtit altfel, destinsa. N-am avut griji, amintiri neplacute. As fi ras in continu si as fi trait fiecare moment ca si cum ar fi ultimul.
Da, asta era motto-ul tau, pacat ca incep sa-l inteleg mult prea tarziu.
A plecat Teo.Mi-a facut bine prezenta ei.
Desi a stat putin timp cu mine, a fost de ajuns sa realizez ca timpul este asemenea unei stanci. Rece si dur! Nu paseste inainte, dar nici nu stagneaza. Timpul nu te intreaba daca vrei sa-l acompaniezi, sa-i ti de urat.Timpul iti impune de fiecare data o provocare si iti da doua posibilitati: castigi tu sau castiga el . Si aici incepe lupta dintre timp, timpul relativ si noi, caci timpul nu este al nostru. El este al nimanui, este independent.Intodeauna are un atuu fata de toti cei ce pornesc batalia cu el. Nu are sentimente.Timpului nu-i pasa.In schimb pe noi ne afecteaza trecerea lui.
Eu am asteptat sa se opreasca, sa raman in loc, si realizez ca n-am facut altceva decat sa-mi cariez sufletul, sa-mi spulber ideile si sa ridic in fata timpului, steagul alb.
Nici nu stiu daca am ajuns la capatul luptei, cert este ca acum il pot provoca eu pe el, am invatat ce inseamna douazeci de ore petrecute cu cineva drag si doi ani inecati intr-un ocean de nepasare.
As iesi sa ma plimb, dar imi este frica. E teama aceea ce te cuprinde cand astepti din partea celor ce trec pe langa tine, un zambet, un semnal ca in jurul tau exista fericire.Teama ca nici eu, la randul meu, nu pot oferi acel zambet.
Asa ca m-am pus pe aranjat locul unde imi pierd, culmea, timpul.
Si nu aranjez doar obiecte fizice, imi aranjez gandurile si pun un ritm sufletului meu.Pentru ca trebuie sa am puterea sa-i ofer fericire.Candva.
Pentru fericire trebui sa lupti.Ea vine doare la cei ce au cautat-o cu adevarat.Ce nu s-au temut ca nu o vor ajunge!
Si eu provoc timpul intr-o batalie spre fericire.
Parca-i mai multa liniste si mai multa speranta acum in jurul meu.Soarele s-a asezat pe marginea ferestrei .Era atat de intuneric in mine, pe langa mine, pe unde paseam eu. Parca ma adanceam intr-o noapte fara sfarsit, unde luminca niciodata nu era la capatul tunelului, pentru ca tunelul nu avea capat.Si tot inaintand in intuneric, soarele m-a lasat sa ii simt prezenta ca un nou inceput.
Un nou inceput pe care incep sa-l creionez cu multa ingrijorare.Tot ce-mi doresc este sa nu imi lipseasca stare de indiferenta cu care mi-am imbracat simturile cand am tot lasat timpul sa fie un invingator fata de mine.
Mi-am facut curat si prin refulari, prin jurnalele mele desenate.Atatea idei puse pe hartie, dar niciuna nu are un contur viu.Vreau sa am puterea sa le dau putina vitalitate, din putinul pe care-l administrez si eu.
Intre timp azi, cu toate declinarile asta am mancat patru mere.Destul de mult pentru ceea ce sunt eu obisnuita sa mananc.Ma simt plina, obosita .Obosita in incercarea de a lupta din nou pentru mine.
Unde esti tu ? Nu stiu daca e bine ce fac si ce nu.Nu te-am mai visat de zile bune.Esti in fiecare zi aici, te simt si iti vorbesc.Stiu ca aripile tale au ramas aproape de mine, dar lasa aripile sa zboare in visele mele acum cand Mi-am facut bagajul vietii si am tinut cont de sfaturile tale.
Am iesit, am baut cafeaua la local din colt mai in fiecare dimineata. O cafenea foarte primitoare, unde in toata singuratatea pe care o simt adesea ma pot destinge.Peretii sunt imbracati intr-un rosu aprins, iar masutele micute, rotunde si negre.Un negru pe alocuri mat, pe alocuri lucios.Obscuritatea din interior ii da un ton intim, iar cafeaua prospat rasnita aduce un miros amar perfect pentru viorile pasionale, vii si puternice de la inceputul ploii din ¨Vara¨ lui Vivaldi, ce se aud pe fundal, in surdina.
M-am pus cat de cat la punct cu toate noutatile de prin zona.Am ultimele cinci numere ale revistei Glamour, Burda si Cosmopolitan. Mi-a spus Teo ca or sa-mi faca bine, asa ca m-am imprietenit si cu vanzatoare de la chioscul de pe strada Marasesti.O femeie plinuta si scunda ce-ti ureaza ¨buna diminata¨ cu o voce calda si mangaietoare. E putin departe de mine, dar asa am un motiv in fecare zi sa imbratisez dimineata in aer liber .
M-am gandit sa-i fac o vizita mamei mele, dar stii cum reactioneaza ea de fiecare data cand incerc sa-mi schimb viata in bine. ¨Eh¨, acest ¨eh¨ ce ma va demoraliza din nou. Asa ca am ales in schimb o seara cu prietenele mele.
- Ai transformat salonul intr-un mic atelier .Te-ai schimbat, putin nu foarte mult.Privirea ta a ramas aceeasi, plecata si trista. - mi-a spus Ruxandra in timp ce impartea cartile la whist. Am facut o traditie in grupul nostru.Jocul de licitare, whist.
- Incerca inainte de toate sa faci pace cu tine, sa iesi si sa nu ne mai refuzi invitatiile.
-Andreea, stii foarte bine de ce sunt asa. Uneori imi e greu sa privesc dincolo de dealul ce s-a creat intre mine si exterior. - era tot ce i-am putut raspunde.Ma durea sa vad ca la fiecare intalnire cu ele, eu eram subiectul principal de discutie.Aceleas sfaturi si teori, pe care mi le repetau la nesfarsit .Si ce doare cel mai tare, este sa constientizez ca aveau dreptate.
- Doua . Doua! Noteaza doua! - S-a rastit Georgiana tragandu-ma din gandul meu ce increca sa ma intristeze.
- Licitez opt , poate am noroc. - Am as de rosu, popa, dama juvete, as de trefla si popa, as de romb si dama de romb - Cu putin noroc le fac pe toate, dragele mele.
- Iti propun ceva . Faci tot ce ai licitat, iesi cu noi sambata seara! Ce zici ?
- Ruxandra, dar ..
- Nimic.Si ai trei saptamani la dispozitie sa ne faci la fiecare cate o rochita, din cele pe care le-ai desenate.Fiecare isi alege cate una. - m-a intrerupt Andreea. Asa au incercat mereu sa ma invigoreze, sa-mi redea dorinta aceea torida de nu pierde nici macar o secunda din viata fara sa ma distrez - Asa ca fetele mele, pentru prima sambata din decembrie nu va cumparati nicio rochie. Si inca ceva, mananci o portie dubla de pizza.
- Am mancat cu ceva minute inainte sa veniti voi. Am avut chiar o pizza. - nu am avut , dar am gustat dintr-un mar verde, ceea ce m-a saturat.Tot timpul le spun ca am mancat cine stie ce bunate culinara, pentru a evitat o noua tema de discutia.De ce am patruzeci si doua de kilograme, ci nu cincizeci si trei, cum cred ele ca ar fi normal. - Da accept.
- Sapte romb .- a aruncat Georgiana cartea, ca de fiecare data fiecare miscare a ei la whist o duce spre punctajul maxim.
- Le-am luat.
- Sper sa nu ne lasi dezbracate, fara rochite , a adaugat Georgiana.

3

Stiam doar ca va urma o noapte alba cu multe lacrimi.Probabil.Dar ceva ma facea sa cred ca vor fi niste lacrimi ale naibi de dulci.Niste lacrimi care mi-as tot dori sa cada, sa-mi inece obrajii.
Teo s-a schimbat repede in ceva lejer.Chiar si asa, era plina de bun gust.Sau poate instinctul meu de iubitoare a modei era enervat in mod placut de felul ei de-as alege orice bucatica de material care sa-i cuprinda corpul.
A cotrobait prin lucrurile mele incarcate de semnificatii, fara sa spuna multe cuvinte.Principalele ce i-au atras atentia au fost nenumaratele foi desenate si scrise, peisaje artistice, rochii si pantofi de gala ori o simpla fraza scrisa colorat.Le-a rasfoit fara pic de graba si pe chipul ei citeam ca ma intelege in mare parte, prin intermediul ilustratelor.
Rare ori imi arunca o privire itepatoare, nemultumita, cred eu, de insemnificatia trista ce o aveau respectivele pentru mine.Le-ar fi rupt, dandu-le apoi foc cu bricheta ei pe care o are inca din liceu. O chestie ciudata si foarte colorata.
Dar nu.
Stia ca acolo este sufletul meu, refularile mele si momentele cand eu incercam sa ma impac sau sa ma interoghez.
-Imi plac! Imi place al naibi de mult. Eu nu prea le am cu peisajele.As vrea sa le desenez, sa expun locul exact unde se afla sufletul meu, dar uneori imi e teama -
le tot rasfoia si analiza pe fiecare in parte, de parca ar fi incercat sa ma mai cunoasca putin.
-Nu e ceva special, sunt pur si simplu lucrurile mele - aratandu-i o barca pierduta intr-un apus tarziu - Vezi ? Asa ma simt de multe ori.
-Gata! Daca ne intristam , vom uita de sticla de vin pe care o am pregatita -mi-a sters lacrima ce astepta sa alerge pe obraj. Asa-mi plac ideile ei nebune, incat mi-a fost imposibil sa nu fiu de acord cu ea, zambind foarte larg . - Atunci sa o deschidem.
- Inainte , - a sarit din pat indreptandu-se spre una din numeroasele pungi pe care le-a adus - asta este portofoliul meu, o parte din desenele si proiectele in care eu sunt implicata.Stiu ca iti plac.
Dintotdeauna am admirat talentul ei.Deseneaza si picteaza cu foarte multa usurita.Imi este greu sa inteleg de ce nu a continuat pe arhitectura, desgin interior sau vestimentar.S-a inclinat spre drept.O prinde, e ceva potrivit caracterului ei.Dar cu talentul ce face?
In mare parte, portofoliul cuprinde modele si modele de haine, potrete, lucrurI de artizanat legate de designul interior.
Am desfacut sticla de vin pe care a adus-o din Insulele Filipine.Un vin african.Ciudat, dar destul de gustos.
Mi-a povestit, mai apoi, despre relatia ei cu un prieten de-al nostru comun.O relatie in care eu am crezut de la inceput.Viata ei inseamna rasfat si voie buna.
I-am facut un mic rezumat si eu despre cum imi petrec zilele ocupata cu o rutina plictisita .Si-am lasat mai pentru dimineata, idea pe care i-am propus-o pe mail.
- O sa-mi fac timp cel putin odata pe saptamana sa punem bazele unui micut atelier.Am promis sa ma implic cu tine si sa te sustin in orice vei face.Deci, nu ma dau inapoi.De fiecare data cand voi fi in tara, ma voi pune la curent cu absolut tot.
- Sper sa nu fie vinul de vina ca am atatea idei si planuri azi.- in ultimii trei patru ani, planurile n-au facut parte din viata mea.Am trait o lene tulburatoare .
- Observ ca vinul te face foarte zambareata.In sfarsit parca nu mai esti palida.Ai si tu obrajii rosii , femeie!
Ne amuzam destul de copios.Practic fiecare cuvant rostit avea ceva comic.
Am decis intr-un final sa aranjam paturile.Era destul de tarziu si Teo avea sa plece ziua urmatoare intr-o alta vacanta cu cel care o face fericita.
-Stingi tu televizorul? - mi-a aruncat telecomanda.Cum sa-i spun ca nu l-am folosit de doua ori de cand l-am cumparat si ca prefer sa-l opreasca ea? - Sau nu l-ai folosit foarte, si nu esti obisnuita ? - Am dat din cap insistenta, in mod afirmativ.

¨...Nu numai in interiorul acestei lumi - n.r: lumea modei - se gasesc o multimE de astfel de cazuri. Anorexia devine dintr-un subiect tabu, o realitate pe care o traiesc mii de tinere, modele si persoane din lumea intreaga.Romania nu face exceptie..¨
- Uita-te! E de neconceput cum persoanele se autodistrug.Refuza mancare, refuza viata.Se resping si se incatuseaza singure intr-o suferita cumplita.Culmea, pozeaza intr-o fericire falsa.
-Stinge! Stinge!! - m-am repezit.
Chiar nu-i inteleg de ce incearca sa le judece pe cele pe care le numesc sarcastic ¨anorexice¨. Au stat vreodata in pielea lor, au simtit o secunda ce simt ele ?Stie vreunul dintre ei, oare, adevaratul motiv ce le face sa disprtuiasca pana si cea mai mica frimitura de paine ?
-Deja este o problema sociala! Citeam ieri intr-o revista cum marea majoritate a modelelor, in special romance, sufera de aceasta boala.- A adaugat nedezlipindu-si ochii de pe ecran.
Am tras patura peste mine.Imi place sa ma pierd toata intr-o alta lume, atunci cand ma decid sa intru in lumea lui Peter Pan, in lumea visurilor.Nu mai vroiam sa aud ce spun ce-i de pe sticla.Imi era greu sa ma abtin comentariilor.Nu vroiam sa stric o zi placuta, datorita unui subiect in care nu coincideam deloc.
¨Vina cea mai mare o au designeri.Ei cer marimea zero, cer tali exagerate. Si modelul sa-si poata castiga banul, recurge la astfel de metode sa slabeasca sau sa-si pastreze kilogramele.Minusul de kilograme.Modelele, la randul lor sunt expuse in vazul tuturor.Aceasta boala este promovata, chiar.Si tinerele din ziua de azi, sunt dispuse oricarui sacrificiu sa semene cu ele.¨
Mi se parea asa de cunoscut, cel ce vorbea cu atata nonsalanta despre anorexie.Aveam sentimentul ca cineva, intr-un anumit moment din viata mea mi l-a prezentat.Simteam ca-mi este cunoscut. Am ridicat putin din patura si-am aruncat o privire spre televizor.Un tip total necunoscut, brunet si cu niste trasaturi bine definite.Purta o uniforma de politist.
Era ceva neinteresant pentru mine, in timp ce Teo parea mai mult decat implicata in discutia pe care necunoscutul o avea cu reportera. Am tras patura din nou.M-am gandit de ce imi este atat de cunoscuta vocea, daca el necunoscut.Mi-am amintit in treacat visul in care eu eram pe plaja - ¨-Uita-te sunt
aici!Nu ma vezi, dar ma simti!Si intoarce-te,ca-mi place sa te vad langa el.¨ .
Nu. Sigur e de la vin.

2

Stau si ma gandesc in multe din diminetile mele nelinistite, daca eu as putea schimba intr-un fel cursul vietii mele.Nu-i greu, si cand ma gandesc la timpul pe care l-am pierdut inchinzandu-ma in mine, imi dau seama ca am uitat sa ma fac fericita.Nici nu vreau pe cineva anume sa fiu fericita. Ma vreau pe mine.Dar am uitat sa mai fac pace cu sufletul meu, sa ma ascult si sa ma redescopar.
Am o multime de tuburi de picura neincepute si imi doresc sa aflul mai mult despre mine, despre cea ce sunt de cateva saptamani.Si pictez. M-am asezat in coltul unde visele prind forma cu ajutorul unei singure pensule.Am trait asa in ultimii 2 ani.Si rar s-a intamplat sa-mi calce cineva pragul.
Chiar daca refuz constant sa recunosc, ma simt singura. Cafeaua nu mai reuseste ca alta data sa-mi fie prietena.Tu, tu stiu ca esti aici.
Ciocane cineva la usa! Zgomotul este din ce in ce mai puternic. Imi dau sortul murdar de atatea si atatea culori ce s-au impregnat fara scapare, si fug spre usa.Un sentiment de bucurie ma cuprinde instantaneu.Nu stiu cine e.Dar mi se pare aiurea sa primesc o vizita neanuntata, mai ales cand majoritatea prietenelor mele stiu ca nu am nimic nou sa le spun sau sa le ofer. Probabil una din ele a suferit o dezamagire sau se simte putin demoralizata si vine sa-mi ceara un sfat.Cum am sa-i spun ca experienta de viata ma ocoleste ?
Cand traiam in casa parintilor - normal, cand erau impreuna - si pana acum doi ani, obisnuiam sa fim umarul pe care sa-si poata sprijini obrazul trist fiecare dintre micutele mele inimi feminine. Nu aveam eu experianta necesara unui sfat corect, dar eram zglobie si tot timpul reuseam sa le schimb stare.Raspunsul lor era acelas.Unul sec si rece: Nu iubesti !
Imi pun intrebarea daca pe atunci iubeam sau stiam ce inseamna iubire?!Stiu doar ca existai tu si ca imi fugea timpul ore si ore-n sir, imaginandu-ma cu o persoana ca tine. Ore-n sir. Ani si ani. Si acum, datorita acelor ganduri si unor trairi magnifice pot sa spun ca iubesc.Poate nu asa cum iubeaua ele, iubesc si candva voi avea puterea necesara sa-mi demostrez mie si tie , chestia asta.
Stau in spatele usii.Eu nu am vizor, odata ce vizitele nu sunt dese.Deci o vizita rara, suspansul mai mare.Ma gandesc pe cine as vrea sa vad si cine ar putea fi dincolo de usa.
Ciocane din nou. Nu vreau sa fie nimeni si in acelas timp imi doresc sa fie toata lumea.Trag aer in piept, ma apropi de usa, rasucesc cheia si :
- Fataaa! Ti-am spus ca ai nevoie de o imbratisare puternica ! Si m-a imbratisat fara sa apuc sa mai respir.
-Te...Mi-a facut semn sa tac.Puteam citi pe chipul ei cat este de fericita.Fericita sa ma vada sau fericita pur si simplu pentru felul cum si-a organizat viata.
-Am vazut in cuvintele tale o schimbare, o schimbare pe care am asteptat-o de cand ne-am luat ramas bun in fata liceului! incerca sa vorbeasca printre lacrimi, dandu-mi dupa ureche parul blond cu mana ei micute, rafinata si ingrijita.
Am observat unghiile rosii si lungi, egale fara nici cel mai mic defect. Imbracata intr-o rochita alba cu umerii largi si incretiti, nici prea larga , nici foarte stransa. Vestuta neagra de deasupra era piesa de rezistenta a vestimentatiei.Am observat si multimea de accesorii dandu-i un look elegant.S-a inaltat.Sau nu.Nu ma depasea nici acum la inaltime, doar tocurile subtiri si lungi o faceau sa para mai inalta.
-Ma tii in usa ? tragand multimea de pungi .
Am luat-o de mana si am condusa spre camera mea.Lacrimile isi incepusera un vals lent, dar nu le-am sters.In sfarsit aveam lacrimi de bucurie.
-Vreau sa-mi povestesti cu lux de amanunte cum a fost calatoria in Africa. O tineam strans de mana, privind-o cu atentie.Nu aveam de gand sa o las sa plece.
-De data asta chiar am de gand sa fiu singura care va povesti.Am sa iti povestesc ce inseamna sa traiesti sinu voi sta nici zece minute sa te ascult, pentru ca nu vreau sa ne intristam. Am observat cum si-a ridicat ochelarii negri cu un rosu inchis pe alocuri, de la ochii.Nu stiam ce o face sa para atat de chic.Erau ochelarii ei de vedere, depsre care nu-mi povestiste niciodata nimic.
-Am de gand sa te ascult.Stii ca eu nu am nimic nou de povestit, iar de acum inainte vreau sa lasam trecutul acolo unde-i este locul.Si...
-Nu, nimic nu lasam in urma, m-a intrerupt ridicand vocea.Mai ales amintirile tale ce au facut din tine o persoana cu un suflet atat de frumos.Amintirile si sentimentele ce te-au facut prietena mea.
-Tu ti-ai castigat ... dar m-a intrerupt din nou.
-Am de gand sa te ajut sa iti faci bagajul vietii si sa dam prioritate planurilor si ideilor tale, despre care mi-ai vorbit in mail. A aruncat o privire pe peretii mei colorati si-a observat unul din tablourile pe care mi l-a daruit in liceu.
Am vazut cum si ochii ei s-au umplut de lacrimi, nu am vrut sa o intreb de ce si nici ea nu a specificat acest lucru.Dar m-a imbratisat puternic si m-a pupat parinteste pe frunte.

Prima parte

Uneori se pierd valurile, printre bucatile de nisip calai.Alteori, se sparg
puternic de stancile reci si inghetate.Iarna, marea cheama visarea. E frumos cum
soarele iese din cutie si ii zambeste de sus, desi nu ii poate trimite caldura.
Decat sufletasca.
Era goala plaja, cui sa ii pese?Putini mai aud vocea
ei, si multi cu siguranta uita, uita sa si-o aminteasca.Uita sa o asculte
gangurand.
Printre sunetele amagitoare ale valurilor, se auzeau acordurile unei
chitari vechi si prafuite ce au cantat odata sonate vechi de vara.Acordurile
chitarii, linistitoare, luau nastere la fiecare atingere a mainii mele subtiri si
firave.
Vantul adia puternic, marea nedeslusindu-se de cer,dar placerea mea
de a-i canta, au invins frigul si pustietatea
inconjuratoare.Sunt pur si simplu indragostita de fiinta marii.Singurul loc unde
simt ca pot intalni ceva ce am pierdut nu foarte de mult, ceva ce nu mi-a
apartinut cu adevarat niciodata.Ador sa imbratiseze cu o privire luna, asa
speranta parca este realitate.Imi place sa ii povesteasc trairile mele si sa imi
arunc sentimentele in larg.Sunt constienta ca doar gandul ei va ajunge sus,
aproape de soare si ca el va veni cu gandul mari:
-Vino!Vino cu gandul marii
si fericeste tot! am spus intr-un tarziu.
Era prima data cand totul parea atat de real, cand visele
parca s-au strans intr-o realitate.O prima zi de iarna pe plaja.Absurd, dar
pentru mine totul era magic.Cadrul perfect pe care l-as fi pictat in nuante
pastelate propice sufletului meu.
Mi se zarea din departare umbra trupului
mititel, infasurat intr-o manta groasa si parul lung, blond ce fura din
sclipirea soarelui aplecat peste bratele marii.
-Am multe de dat, nu stiu
unde esti acum, dar am sa astept pana cand ai sa apari! Si am cantat incercand sa
linistesc abisul albastru.Sa-mi ajunga sufletul si gandul pana acolo unde universul isi
poate face o poteca de fericire.Pana sus, cat mai aproape de tarile calde.
-Uita-te sunt
aici!Nu ma vezi, dar ma simti!Si intoarce-te,ca-mi place sa te vad langa el.

Am auzit o voce, stiam sigur ca este a lui.Stiam ca acolo puteam sa-l intalnesc, pe o goliciune de plaja.
-Stai!Nu pleca! Nu si de data asta.Sa ma vezi langa el?Ramai aici, doar in
vis te aud si te vad, astazi vreau sa ramai .Te-a adus gandul marii, ramai si
fericeste tot.Atat am mai avut puterea sa spun.

Lacrimile se napusteau, in sfarsit simteam cum ce-i
mai rau se termina.Am simtit ca ceea ce-mi doresc cu adevarat nu este chiar imposibil.
-Nu. Eu astept zambete de la tine si bucurii.El,
intoarce-te, o sa fericeasca.
Nu m-am intors, eram doar confuza.Am
continuat sa cant.Totul parea un basm, un basm al meu, diferit, unde eu,marea si
cerul ne completam.
-Daca as putea sa iti cant in fiecare noapte sau sa iti
pictez nelinistea, m-as simti atat de aproape de tine.
Un val a lovit puternic
stancile reci de pe marginea plajei, in semn de raspuns.
-Da!Nelinistea ta
ce-mi emana atata caldura!si am zambit catre orizont.Cred ca esti multumit azi nu
?suflandu-mi usor in mainele inghetate repetand cantecul ce atat de mult imi
placea.
O voce ciudata, amestecata parca si cu vocea ce imi
doream sa o mai auda a reusit sa imi atraga atentia.O voce ca un deja-vu, pe care
sufletul meu parca o cunostea.

-El vine cu gandul meu
si cu el ai sa fericesti tot.

Inca nu stiu de ce m-am decis sa-mi cumpar acest carnetel.Nici nu stiu daca am sa scriu.Probabil se va pierde asa cum am pierdut atate alte carnetele pe care le numeam: Jurnal.
Il am de ceva timp cumparat.Am tot evitat sa scriu, dar de astazi am de gand sa incep prin a mi memora intr-un fel sau altul visele.Cel putin asta sa fie un inceput sa ma mai detasez de rutina.
M-am trezit mai devreme ca niciodata.Ceasul de pe peretele alb cu multele obiecte verzi m-a ajutat sa-mi dau seama cat sunt de matinala. Sase. Si putin peste douazeci de minute.Inca sunt in pat si am plapuma trasa peste mine.Nu am vrut sa uit visul asa ca m am ascuns ceva minute bune de lumina sa nu-mi treaca visul.
Nu stiu ce sunt visele.Multi spun ca sunt ganduri de peste zi.Cei ce cred insa in magia universului, mi-au spus ca visele sunt niste mesaje, adesea niste coduri pe care noi ca si receptori trebuie sa le deslusim in viata de zi cu zi.
Tu. Azi ai fost tu in visul meu.Nu te-am vazut, dar te-am ascultat. Nu stiu unde erai ascuns pe acea plaja imensa pe care sufletul meu a vizitat-o, in schimb stiu ca erai acolo undeva. Nu pot sa scriu exact ce simt, nu gasesc cuvintele potrivite si nici nu stiu daca pentru asa senzatie exista asemenea cuvinte.Senzatia speciala pe care visele cu tine mi-o aduc. Curand sper sa iti pot inapoia un strop de fericire, in semn de raspuns la toate sentimentele pe care tu mi le daruiesti si pe mi le vei mai darui, chiar daca timpul te-a furat de printre noi. Dintre noi cei de aici, cei de acolo de unde esti tu sunt privilegiati prin simplu fapt ca sunt niste ingeri. Tu, oricum ai fost privilegiat si aici.Ai fost un inger printre oameni.
Mi-am pus de cafea. Totul e dezordonat prin jurul meu.Apartamentul este micut.O camera unde obisnuiesc sa dorm putinele orele pe care mi le permit, cu o fereastra ce da spre aglomeratia din jurul universului meu, una din strazile importante ale orasului in care locuiesc. Pereti sunt pictati ciudat, destul de ciudat pentru un dormitor.Nu am avut la momentul potrivit o tema dupa care sa ma ghidez.I-am dat sufletului o pensula, multe culori si mi-am povestit eu mie ce simteam; tablourile nu sunt niste tablouri intamplatoare, si ele iti pot spune cateva ceva despre mine. In anumite momente din viata mea, m-am dezgolit prin alte discutii cu mine si asa au luat nastere. Cum am mai spus, apartamentul meu este foarte aglomerat.Dormitorul nu face nicio exceptie.Peste tot pe jos creioane, pensule, culori si multe harti.Am si o biblioteca mica, colectia mea de carti¨de recitit si recitit si recitit¨.In salon dai de multe materiale. Prietena mea imi spune mai tot timpul ca este cazul sa-mi dea o mana de ajutor la strans.Dar tocmai aglomeratia si dezordinea din jurul meu imi alunga putin din siguratatea ce se plimba prin interiorul firii mele.
Obisnuiesc sa imi beau cafeaua dimineata, cand verific mail-ul.In restul timpului nu fac nimic special.Pictez, desenez sau cant la chitara. Nu am voce si nici nu cred ca e placut sa ma auzi cantand, dar pe mine ma linisteste. Viata mea se poate defini prin cuvintul ¨rutina¨. Uneori chiar ma intreb cand o sa am curajul sa dedic mai mult timp unor idei si unor promisiuni facute.

Am spus ca nu stiu cat am sa scriu in acest carnetel, am recitit ce am scris acum doua saptamani.M-a cuprins aceeasi senzatie pe care am avut-o in dimineata aceea, dupa acel vis. Nu am mai visat nimic nou, doar m-am decis sa aranjez putin prin camera si am dat de carnetel. Beau o ciocolata calda, si apoi sper sa ma pierd prin vise.E tarziu la mine in univers si micutul meu Big Ben de pe perete arata undeva pe la doua.Deci scriu in puterea noptii.
Nu am facut nimic important tot timpul asta.Doar ca a inceput sa ma bantuie o idee.Nu ideea in sine, ci cum ar fi daca idee s-ar transforma in ceva concret.Ce ar fi daca as incepe sa ma dedic acelei clipe de fericire pe care sper sa ti-o pot oferi, tie si implicit mie.
Trimit mail-uri, am cateva prietene carora ideea mea le-ar surade. Si nu ma multumesc doar ca imi vor spune: Sigur se poate! Am nevoie de ele sa fim o echipa.
Timpul nu este prieten nimanui, mie de ce mi-ar fi prieten?Sa nu crezi, timpule, ca am de gand sa ma lupt cu tine.Iti spun ca nu am nicio graba.Mai mult timp, un rezultat mai bun.
Tastez in graba.Sunt total debusolata.Stiu ce vreau sa fac, dar in momentul asta cuvintele nu-mi sunt nici ele prietenoase. Imi doresc sa fiu clara si concisa, asa vor intelege exact ce asteptari am de ele.
Inca nu am niciun raspuns din partea lor. Uit de cele mai multe ori ca prietenele mele au o viata mai agitata ca a mea.Numesc viata lor agitata nu pentru ca asa este, ci in comparatie cu lenta mea traire poti spune ca e agitata.
Am mania sa ma iluzionez foarte repede, iar subconstientul ma ajuta de minune. Indiferent de ce idee am, rezultatul apare imediat, dar cum este firesc, nu si material.
Imi e dor de parintii mei, poate am sa ii vizitez.Asa imi spun de fiecare data cand vreau sa ma mai indepartez de acest apartaement, dar niciodata nu iau initiativa.M-am inchis in mine, de dor, de singuratate. Nu stiu de ce, nici daca am vreo satisfactie.Cert este ca acum vreau sa schimb ceva, dar se pare ca universul nu isi doreste acelas lucru.
Am primit un email, dau fuga repede sa-l citesc . Teodora.

Astept de ceva timp propunerea asta din partea ta.Esti bine?Ai mai schimbat ritmul ?Mai dai pe acasa sau numai prin cluburi stai? Sunt ironica, normal.Acum ma gasesti in Insulele Filipine, undeva prin Africa de sud-est, in Boracay mai exact.Cu el. Si imi place foarte mult. Ma distrez, perioada neagra din viata mea s-a diluat complet.Sper sa aud asta si de la tine cat de curand.

In schimb, ma bucur sa vad ca visul nostru din liceu nu ti-a dat pace.Si ca din vis s-a transformat intr-o idee, un plan de viitor.Conteaza pe ajutorul meu. Blondou ?Te strang tare de tot in brate, stiu ca tu de asta ai cea mai mare nevoie.

Teo.Teo, cea mai Teo.

Nici nu ma gandeam sa fie altfel.Teo deseneaza, picteaza si canta, la fel ca mine.Ne-am cunoscut in urma cu 5 ani si am legat o prietenie frumoasa.Tipica prietena din liceu.Desi m-am indepartat si m-am retras in universul meu, am prietenele tot timpul cu mine.Iar pasiunea ei cea mai mare este chiar si pasiunea mea.Este asa cum imi doresc eu sa fie.Teo .Bruneta, nici inalta nici scunda.Si grasa, grasa la suflet.Enorm de grasa. Locuieste la un cartier de mine.Si obisnuim sa iesim la cafele atunci cand se afla prin tara.O admir pentru ca viata ei este cel mai mare cadou pe care ea si-l face in fiecare secunda.Este puternica si curajoasa, iar eu de asta am nevoie.